Ambasadorul Slovaciei, Jan Gabor, a declarat, sâmbătă seara, într-o conferință publică desfășurată la Alba Iulia, că țara sa susține prezența României și Bulgariei în Spațiul Schengen.
"Slovacia a fost prima țară care a ratificat aderarea României la UE. Noi susținem ca România să facă parte din Spațiul Schengen din mai multe motive. Pentru noi, slovacii, după ce am intrat în Schengen, ăsta a fost finalul Războiului Rece, pentru că după aceea cetățenii noștri au putut să se miște liber. Și noi, în această empatie, am dori ca și România și Bulgaria să intre în Schengen. Țara voastră merită și a îndeplinit toate criteriile tehnice", a afirmat Jan Gabor.
Diplomatul a subliniat că Slovacia va face tot posibilul în acest sens, inclusiv la Summitul de la Bratislava, dar a precizat că nu depinde doar de țara sa. "La UE este un concert de 28 de țări și trebuie să ajungem la un consens. Vocea din Bratislava spune Da", a conchis Gabor.
La rândul său, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Maior, a apreciat că a fost o greșeală politică faptul că țara noastră nu a fost inclusă în Schengen.
"S-au investit resurse foarte importante, inclusiv cu fonduri europene, au fost evaluări bune din acest punct de vedere pe frontierele României, chiar unele care au evidențiat un efort remarcabil al țării. Cred că a fost o greșeală politică faptul că România nu a fost inclusă în Schengen", a declarat George Maior.
El a menționat că sunt și unii care susțin că acest lucru ne-ar avantaja în contextul crizei migranților.
"Dar ca să fim un stat și cu responsabilități în interiorul UE, cum dorim și cum ar trebui să fim, credem că trebuie să ne menținem acest obiectiv și să spunem, să arătăm, că avem forța și argumentele că merităm să fim în Schengen. Cred că Europa ar avea de câștigat pe tot acest fundal de criză din apartenența României la Schengen", a precizat ambasadorul George Maior.
Ambasadorii Jan Gabor și George Maior au participat la Alba Iulia la o conferință comună cu ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, și șefa Reprezentanței Comisiei Europene la București, Angela Cristea.
AGERPRES
Slovacia susține prezența României în Schengen
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

11 aprSport
Afacerea reînviată de nepotul lui Mircea Lucescu. Il Luce era clientul său fidel, dar și Răzvan

11 aprPolitica
Fotografia cu Nicușor Dan care i-a adus un val de critici, înainte de Paște. Unde a fost surprins președintele și ales ales cu cine. FOTO

11 aprEntertainment
Obiceiu bizar pe care îl aveau Elena și Nicolae Ceaușescu de Paște. Sărbătoreau atipic Învierea

11 aprActual
CNAIR anunță restricții de circulație până pe 13 aprilie 2026. Lista completă de drumuri vizate și ce amendă primești

29 minute în urmăActual
STB de Paște. Programul pentru transportul public din Capitală
Articole Similare

07 aprExterne
Acordul dintre SUA și Iran care ar duce la pace. Statele implicate au ajuns la armistițiu UPDATE

25-03-2026 21:02Externe
100 de lei de benzină în țara vecină. Statul le acordă acest ajutor, pe fondul scumpirilor

19-03-2026 08:22Externe
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15-03-2026 15:03Externe
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15-03-2026 14:26Externe



