Cei doi deputaţi PSD care s-au alăturat formaţiunii Pro România vor să revină în PSD. Anunţul a fost făcut de liderul deputaţilor PSD Daniel Suciu. Acesta a declarat că Mihai Mohaci şi Mihai Popa au decis să revină în PSD.
"Vreau să vă anunţ că începând de astăzi (luni - n.r.), 17 decembrie, colegii Mihai Mohaci şi Mihai Popa au făcut cerere de reînscriere în PSD", a anunţat Daniel Suciu, în debutul şedinţei de luni a plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, precizând că cei doi vor activa în cadrul grupului parlamentar al PSD.
Cei doi deputaţi au avut o întrevedere cu Liviu Dragnea, în biroul acestuia de la Camera Deputaţilor înainte de a-şi anunţa revenirea în PSD,.
Șoc la PSD! Schimbări de trupe la nivel înalt. Ce rol au oamenii lui Ponta
Autor: Mihai Paul, redactor
Publicat: 17-12-2018 19:20
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



