Social-democrații vor protejarea arborilor sănătoși pe o perioadă de cel puțin 10 ani

Autor: Cătălin Motea

Publicat: 21-07-2021 15:15

Actualizat: 21-07-2021 15:12

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

PSD susţine că Guvernul Cîţu se poziţionează "pe contrasens" cu Strategia forestieră planificată a Uniunii Europene privind protejarea pădurilor şi anunţă că va depune o iniţiativă legislativă privind interzicerea tăierii la nivel naţional a arborilor sănătoşi pentru o perioadă de cel puţin 10 ani.


"Argumentele Guvernului pentru a-şi justifica această abordare se suprapun în mod straniu cu retorica firmelor din industria forestieră şi încalcă angajamentele României asumate în cadrul Uniunii Europene. Poziţia Guvernului în această chestiune este profund anti-naţională şi vine în completarea acţiunilor preşedintelui Iohannis care a demonstrat de-a lungul timpului apropierea de unii exploatatori străini din acest sector", se arată într-un comunicat de presă al PSD, transmis miercuri.

Social-democraţii afirmă că, "pentru a pune a capăt acestor jocuri de culise prin care se tranzacţionează pădurile din România", parlamentarii PSD vor depune, la începutul sesiunii parlamentare, o propunere legislativă pentru interzicerea, pe tot teritoriul naţional, a tăierii arborilor sănătoşi, pentru o perioadă de cel puţin 10 ani, informează agerpres.ro
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri