Șoferii care nu vor mai avea voie să circule pe timp de noapte. UE dorește să le ia acest drept, dacă se află într-o categorie „de risc”

Autor: Luciana Polite

Publicat: 12-09-2024 10:03

Article thumbnail

Sursă foto: Pexels

Comisia Europeană ia șoferii prin surprindere cu o nouă propunere de lege care interzice circulația pe timp de noapte. Între orele 00:00 și 06:00, o mulțime de conducători auto nu vor mai avea voie să circule. Măsura nu ține cont de ce vehicul ai, ci de experiența ta la volan. La scurtă vreme după ce s-a aflat vestea, opinia publică s-a împărțit în două tabere: cei care sunt de acord cu măsura și cei care o critică aspru.

Potrivit datelor cunoscute până în acest moment, cetățenii din Uniunea Europeană care au permis de mai puțin de 3 ani vor parca mașinile noaptea. Abia dimineața vor putea să se mai urce la volan. Indiferent de cât de bine conduc, autoritățile consideră că sunt o categorie „de risc”

șoferii (2)

Motivul pentru care șoferii și-ar putea pierde dreptul de a conduce noaptea are și o justificare. Produc cele mai multe accidente. Nu doar ei ar urma să se confrunte cu noi reglementări, ci și alții. Urmează să apară un nou Cod Rutier european, pentru creșterea siguranței în trafic.

CITEȘTE ȘI: Şoferii care rămân fără permis auto până la 10 ani. Greşelile te lasă pieton pentru ani de zile, nu e de glumă

Mașinile pe care șoferii nu vor avea voie să le conducă, pe timp de noapte. Nu contează de cât timp au permis de conducere

În urmă cu câteva luni, Gabriel Rău, consilier general din partea USR, depunea un proiect care vizează introducerea mai multor interdicții pentru conducătorii auto. Dorește ca toți românii care conduc mașini sau motociclete și fac gălăgie să fie amendați cu până la 5.000 de lei. Motivul? Deranjează liniștea publică, între orele 22:00 și 08:00, respectiv în orele de odihnă.

Șoferii care știu că au mașini cu zgomot mai mare de 95 de decibeli nu ar mai avea voie să conducă în intervalul amintit.

„Proiectul se referă și la mașini și la motociclete, practic orice autovehicul care produce peste 95 de decibeli noaptea. 95 de decibeli înseamnă cât s-ar sparge asfaltul peste noapte. Vorbim de acele persoane care pentru plăcerea lor trezesc sute, poate chiar mii de oameni doar parcurgând un segment de drum noaptea”, a susținut Gabriel Rău, la vremea respectivă.

Până la acest moment, ambele legi amintite sunt la stadiul de proiect. Abia după ce vor fi aprobate vor duce la sancțiuni pentru șoferii din România.

CITEȘTE ȘI: Șoferii care fac acest gest la volan vor fi sancționați. Mulți conducători auto nu știau că este ilegal

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri