Solicitare de ultimă oră către Guvernul PNL-PSD-UDMR! Polițiștii îi cer premierului Nicolae Ciucă să aplice Legea salarizării și să actualizeze pensiile militare

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 21-11-2022 10:54

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Polițiștii fac o solicitare de ultimă oră către Guvernul Nicolae Ciucă. Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul de Interne îi cere premierului să aplice Legea salarizării nr. 153/2017 și să actualizeze pensiile militare de stat, ținându-se cont de inflație. 


Totodată, SNPPC vrea majorarea normei de hrană și creșterea sporului de suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de Legea-cadru 153/2017, la cuantumul permis prin acest act normativ, de 25%.


Vezi și
EXCLUSIV USR pompează bani în ‘Afacerea Iohannis-BMW’! Campanie plătită demarată de Cătălin Drulă împotriva lui Lucian Bode și a Poliției Române

Solicitarea făcută de către SNPPC:


Către,

GUVERNUL ROMÂNIEI

Domnului Nicolae-Ionel CIUCĂ, prim-ministru

În calitate de organizație sindicală reprezentativă din punct de vedere juridic la nivelul sectorului de activitate ,,Ordine publică”, recunoscută de Tribunalul Municipiului București, în baza Legii nr. 62/2011, Federația noastră - care are în componență circa 40.000 de membri -, apără drepturile și promovează interesele profesionale, sociale și economice ale polițiștilor și personalului contractual din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Vezi și EXCLUSIV Istoria unei manipulări: Achiziția de BMW-uri făcută de Poliția Română

Având în vedere faptul că, în prezent, are loc proiecția bugetară aferentă anului 2023, vă adresăm următoarele solicitări, care privesc drepturile/interesele familiei noastre ocupaționale:

  • aplicarea, în integralitate, a Legii-cadru a salarizării nr. 153/2017, în ceea ce privește Anexele VI și VIII, care fac referire la militarii, polițiștii și personalul contractual din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională;

  • majorarea normei de hrană, pentru familia noastră ocupațională, conform legii, prin raportare la valoarea actuală a indicilor prețurilor de consum, așa cum aceștia au fost stabiliți de INS;

  • indexarea pensiilor militare de stat, cu rata inflației, și actualizarea cuantumului acestora în raport cu majorarea soldei de grad/salariului de funcţie al militarilor/poliţiştilor în activitate, conform Legii nr. 223/2015 (varianta inițială), pentru a acoperi inflația galopantă din cursul acestui an, având în vedere faptul că prețurile principalelor utilități și produse de consum au crescut cu peste 50% față de anul anterior;

  • majorarea sporului de suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de Legea-cadru 153/2017, la cuantumul permis prin acest act normativ, de 25%, pentru a eficientiza activitatea Poliției judiciare și a celorlalți polițiști care desfășoară activități în dosarele de urmărire penală sau în alte domenii complexe ale muncii operative.


Notă: adrese similare au fost transmise și către MAI, Ministerul Finanțelor și Ministerul Muncii.

Președintele Biroului Executiv FSNPPC

ZELCA Vasile
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri