Solictarea de ridicare a imunității lui Florin Cîțu a ajuns la Senat

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 24-11-2023 12:34

Actualizat: 24-11-2023 12:49

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Solicitarea de efectuare a urmăririi penale cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu presupuse a fi săvârşite de fostul premier, senatorul PNL Florin Cîţu, formulată de Parchetul General la sesizarea DNA în dosarul vaccinurilor, a ajuns, vineri, la Senat.


După prezentarea solicitării în Biroul Permanent al Senatului, care se va reuni în această după-amiază la ora 13.00, aceasta va fi înaintată Comisiei juridice în vederea formulării unui punct de vedere ce va fi transmis plenului, cel în măsură să încuviinţeze sau să respingă solicitarea.


Potrivit Regulamentului Senatului, Comisia juridică „în termen de 14 zile trebuie să prezintă raportul".


Totodată, Florin Cîțu are dreptul să consulte dosarul întocmit de DNA.




Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, joi, că a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referatul unei cauze în vederea sesizării preşedintelui României şi Senatului pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale faţă de trei persoane cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu.

Sunt vizaţi fostul premier Florin Cîţu şi foştii miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă.


Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri