Miercuri, 28 mai, Ilie Bolojan, din calitatea de președinte al PNL, a anunțat că există două mari variante pentru România, în așa fel încât să ne salvăm economia. Nu este premier și nu se știe dacă va ajunge acolo, dar fiind șeful Senatului, și-a permis să vină cu soluții. La scurtă vreme după ce a prezentat opțiunile, a fost desființat de un cunoscut economist.
Variantele pe care le prezenta cel dorit de Nicușor Dan ca premier sunt: măsuri complexe, care să ducă la scăderea cheltuielilor statului sau creșteri de taxe și de impozite. Niciuna dintre opțiuni nu ar fi extraordinară, dar cea de-a doua ar putea aduce și mai mulți oameni la limita sărăciei.

„Suntem într-o situație economică dificilă în care avem un deficit mare care se apropie de cel de anul trecut, nu-l putem duce în această formă mult timp. Vom fi dispuși să susținem un pachet de măsuri complexe care să nu bulverseze economia: reducerea cheltuielilor de funcționare a statului, reducerea ineficienței, unde poate fi redus personalul se impune reducerea, eliminarea sinecurilor, a oricăror cheltuieli care nu pot fi justificate, descentralizare, debirocratizare pentru a oferi servicii la fel de bune dar cu un volum de cheltuieli mult mai mic.
A doua componentă este cea de creștere a veniturilor bugetului. E nevoie să creștem cota de încasare a veniturilor. Este posibil aici să fim nevoiți să creștem taxe și impozite”, a transmis Ilie Bolojan, într-o conferință de presă.
De ce varianta cu mărirea taxelor și impozitelor, anunțată de Ilie Bolojan, nu ar fi deloc strălucită. Explicația unui expert
Cristian Păun a reacționat rapid și a precizat că nu este o soluție creșterea TVA-ului, care ar afecta și mai rău mediul de afaceri. Mai întâi să se asigure autoritățile că reușesc să-și colecteze taxele, apoi să vină cu astfel de idei.

„Taxarea trebuie să fie ultima în lista soluțiilor "salvatoare". Nu este niciodată salvatoare. Dimpotrivă, încurcă orice plan de salvare. Nu este nici oportună, mediul de afaceri nu o duce prea bine. Nu este nici logic să iei mai multe biruri pe cetățeni și să le irosești într-un stat nereformat, care refuză să se modernizeze, populat de politruci care țin cu dinții de privilegii și nu oferă mare lucru de ele. Mai și bagă bețe în roate, ori de câte ori este cazul. Adică, de ce să crească TVA înainte de a rezolva problema gap-ului de TVA?
Nu există soluții magice la rezolvarea deficitului. Iar taxarea în plus, progresivă sau nu, nu este nici magică, nici soluție. Dacă nu vreți sau nu știți cum să reformați și să modernizați țara în care trăim, faceți vă rog un pas mare în spate. Lăsați pe cei care vor sau știu. Nu mai întețiți inutil vacarmul pledând mereu pentru aceeași placă: să crească, domnule, taxele că sunt prea mici, prea liniare!”, a transmis Cristian Păun, pe Facebook, după ce a auzit vorbele lui Ilie Bolojan.



















