Ieșită din atenția opiniei publice de ceva timp, Elena Băsescu a primit recent o lovitură neașteptată. Fiica fostului președinte al României a fost suspendată din funcția pe care o deținea în cadrul Federației Ecvestre Române (FER). Se pare că decizia a venit pe fondul tensiunilor tot mai mari dintre Elena Băsescu și ceilalți membri din conducerea FER.
Elena Băsescu a devenit cunoscută în spațiul public atât prin faptul că este fiica fostului președinte al României, Traian Băsescu, cât și prin cariera sa politică. În perioada 2009-2014 a fost membră a Parlamentului European. Ulterior, ea a activat în cadrul Camerei de Comerț și Industrie a României, în Departamentul de Relații Internaționale. În anul 2020, Elena Băsescu a candidat la alegerile parlamentare din partea Partidului Mișcarea Populară (PMP), fără a reuși însă să obțină un mandat, deoarece partidul nu a trecut pragul electoral.
De atunci, fiica lui Traian Băsescu a început să se implice activ în promovarea sportului ecvestru în România, dezvoltând o mare pasiune pentru echitație. Astfel, ea a ajuns să dețină o funcție importantă în cadrul unei organizații sportive naționale responsabilă cu organizarea și promovarea activităților legate de echitație și alte sporturi ecvestre din România.
Elena Băsescu a rămas fără loc de muncă
Mai exact, Elena Băsescu a devenit membră a Consiliului de Administrație al Federației Ecvestre Române, fiind responsabilă de marketing și promovare, cu accent pe comunicarea online și dezvoltarea imaginii instituției în spațiul digital.
De curând însă, fiica lui Traian Băsescu a fost suspendată din această funcție pe care o deținea în cadrul Federației Ecvestre Române (FER). Se pare că, în cadrul unei Adunări Generale Extraordinare care a avut loc pe data de 30 aprilie 2025, Consiliului de Administrație a fost oficializat decizia de suspendare a Elenei Băsescu. Această măsură a fost luată pe fondul tensiunilor tot mai mari dintre membrii din conducerea FER și fiica fostului șef al statului. Măsura de demitere a fost supusă validării forului decizional suprem al Federației, iar în cele din urmă aceasta a fost aprobată fără obiecții.
„Ce pot să vă spun este că a fost o decizie luată în unanimitate. Aşa cum ştiţi, a fost o decizie luată în Consiliul de Administraţie şi ratificată apoi în Adunarea Generală, care este forul suprem. Asta la modul general. Ea se ocupa de partea de marketing, mai multe cred că ar putea să vă explice juristul, dar din punct de vedere procedural s-au întrunit toate condiţiile” a declarat secretarul general al federaţiei, Claudiu Seliştean, pentru Fanatik.ro.



















