Sorin Cîmpeanu: 'Cel mai important lucru este prezența fizică fără nici un fel de discriminare în scoli până la atingerea ratei de 6 la mie'

Autor: Ion Motea

Publicat: 29-08-2021 22:24

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a vorbit despre modul în care va începe noul an școlar în actualul context pandemic.


 

Decizia existențială bazata pe existența unui număr foarte mare de persoane vaccinate în școli. Mă refer la angajații în prima rundă care sunt vaccinați într-o proporție de peste 60%. Numeric este categoria socio-profesională cea mai numeroasă din perspectiva vaccinării.


Procentual sigur că în mediul spitalicesc avem un procent mai mare dar nu un număr mai mare în valoarea absolută. În rândul elevilor avem un procent de 4% categoria de vârstă 12-15 ani, 30 de mii de elevi vaccinați și un procent de 20% din categoria 16-19 ani, 145.000 de elevi vaccinați.


În categoria de vârstă 16-19 ani suntem sub media națională, dar din perspectiva angajaților din învățământ suntem mai mulți decât dublul mediei naționale. Este al doilea motiv exista vaccinul primul motiv, al doilea motiv, avem aceasta proporție a celor vaccinați, al treilea motiv în scoli se respecta regulile mai riguros decât în alte medii, iar al patrulea motiv este de fapt un principiu, scoală trebuie să se deșchidă prima și să se închidă ultima.

Având la bază aceste patru motive decizia esențială este aceea de a deschide școlile cu prezenta fizica pe 13 septembrie fără niciun fel de deosebire intre clasa sau pe alte criterii și de a le păstra deschise cel puțin până la atingerea pragului de 6 la mie rata de infectare, asta este decizia esențială.


Nu cred că în Romania se va ajunge la obligativitatea vaccinării. Am spus că cel mai important lucru este prezența fizică fără nici un fel de discriminare în scoli până la atingerea ratei de 6 la mie. După depășirea ratei de 6 la mie și până la intrarea localității în carantina este un segment ce diferă de la o localitate la alta unde declaram carantina în funcție de mai mulți parametrii.

Tocmai de asta am reglementat prima zi de scoală prin excepție de la regula generala care spune că în spatiile exterioare nu este obligatorie purtarea măști de protecție. Am spus în prima zi de scoală ceremoniile de deschidere atunci când este entuziasmul maxim elevi, profesori părinți și bunici vor fi permise cu doua condiții. În exterior, dar cu masca de protecție și cu o durata de o ora și jumătate”, a declarat Sorin Cîmpeanu, conform AlephNews.ro.
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri