Sorin Cîmpeanu vine cu noi detalii despre deschiderea școlilor: 'Trebuie să ținem seama de evoluția mai ales a acestei noi forme pe care a căpătat-o virusul'

Autor: Ion Motea

Publicat: 27-12-2020 19:45

Actualizat: 27-12-2020 19:28

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a precizat că redeschiderea școlilor reprezintă o urgență a mandatului său, la fel ca și construcția bugetului. 


 

În Educație pot spune că avem o serie de urgențe. Urgențe care țin în primul rând de modul în care vom reuși să deschidem școlile cât mai repede posibil din perspectiva epidemiologică, începând fie și gradual cu grădinițele și învățământul primar, continuând cu învățământul gimnazial, liceal și universitar. Am prioritizat deja grădinițele și învățământul primar. Ne dorim acest lucru.

Trebuie să ținem seama de evoluția mai ales a acestei noi forme pe care a căpătat-o virusul, care din păcate are în centrul atenției tocmai copiii. Trebuie să vedem cum procedează și alte state, trebuie să ne consultăm cu cei care au competență să se pronunțe asupra perspectivei epidemiologice și toate acestea din dorința de a redeschide cât mai curând școlile. Știm, ele ar trebui deschise după calendar pe 11 ianuarie, semestrul al II-lea începe pe 8 februarie, asta este o urgență zero”.


Câmpeanu a mai spus că “Sistemul de educație cuprinde peste 3 milioane de elevi, peste 500 de mii de studenți, sute de mii de cadre didactice și personal didactic auxiliar, fiecare dintre noi avem copii care sunt elevi sau studenți, fiecare dintre noi avem legătură cu sistemul de educație. Este cel mai mare sistem public din orice țară. Este sistemul, care alături de sistemul de sănătate, a plătit cele mai mari costuri în această perioadă, cu totul specifică, a pandemiei”.

Noul ministru a mai declarat în intervenția sa că acum se discută viitorul buget al Educației și că este “cu mandatul pe masă”, lăsând de înțeles că va demisiona dacă nu primește fonduri suficiente pentru a pune în aplicare promisiunile din programul de guvernare.


“O altă urgență este construcția bugetului, pentru că așa cum am declarat ieri, declar și astăzi și voi declara în fiecare zi, perioada mea ca ministru al Educației va fi cu mandatul pe masă. În fiecare zi. Pentru educație și trebuie resurse. Îți trebuie resurse financiare cu care să poți să atragi și să motivezi resursa umană. Educație fără profesori nu se poate face, trebuie să înțelegem asta”, a mai spus Sorin Cîmpeanu, conform edupedu.ro.

Citește și:


Gheorghe Piperea, ieșire spumoasă: Vaxinul a ajuns la Balș gata alterat/decedat. Din acest motiv președintele a refuzat să fie primul la vaxinare. Nu vom afla prea repede efectele adverse în cazul lui Cîțu

Guvernul Cîțu le dă o primă lovitură românilor! Se aplică de azi!

EXCLUSIV La 31 de ani de la Revoluție, veniturile lui Gelu Voican Voiculescu s-au prăbușit! A pierdut un salariu de 2.000 de euro pe lună
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri