Sorin Grindeanu anunță drumurile care vor fi gata până la finalul anului.  Când se inaugurează centura de sud a Capitalei

Autor: Andreea Vlad

Publicat: 14-11-2024 15:24

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că până la sfârșitul anului vor fi finalizate mai multe loturi de pe Autostrada Moldovei și drumul expres Craiova-Pitești. Demnitarul a dat detalii și despre șansele ca mult-așteptata centură de sud a Capitalei să fie inaugurată în acest an.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat obiectivele care urmează să fie finalizate până la sfârşitul acestui an. Astfel, se vor termina și recepționa loturile de pe autostrada Moldovei și drumul expres Craiova-Piteşti. Se ia în calcul și finalizarea lucrărilor, aflate în stadiu extrem de avansat, la centura Bucureşti, A0 Sud.

Tronsoane importante finalizate la Autrostrada Moldovei

În cadrul unei conferințe de presă, liderul social-democrat a precizat că lucrările pe autostrada Moldovei vor continua. Astfel, până la sfârșitul anului 2024 vor fi finalizate mai multe tronsoane importante. 

„Până la sfârşitul anului, noi vom avea următoarea situaţie, apropo de ce se mai dă în circulaţie. Se vor termina loturile de pe autostrada Moldovei, inclusiv săptămâna viitoare două loturi vor fi date în circulaţie şi în decembrie vor mai fi date trei loturi în circulaţie. Pe drumul expres de la Craiova la Piteşti se vor da în circulaţie loturile de capăt, cele care lipsesc", a afirmat ministrul de resort.

CITEȘTE ȘI: Autostrada „Rușinea României”. Ministrul Sorin Grindeanu a recunoscut că porțiunea neterminată nu onorează nici Banatul și nici țara

Finalizarea centurii de sud a Capitalei este incertă

Ministrul Transporturilor a fost chestionat, de asemenea, despre stadiul lucrărilor la centura de sud a Capitalei. După cum se știe, constructorul grec menționa tot sfârşitul acestui an ca termen de finalizare.

„Mi-aş dori foarte mult. Ar trebui să fim într-un stadiu de extrem de avansat, sunt la limită. De aia mă feresc, mie nu îmi place să-mi iau angajamente. Am crezut foarte mult că poate fi gata. Nu spun acum că nu, dar e la limită pe A0 Sud, lotul 3, să poată fi dat în circulaţie. Suntem într-o perioadă în care depindem mult şi de vreme. Dacă avem o săptămână, sau două, în care plouă în fiecare zi e mai greu pe lucrări de infrastructură. Dar nu vreau să îmi iau angajamente din acestea pe care să nu le respect", a declarat ministrul Grindeanu.

Puțin peste 1.100 de kilometri de autrostrăzi și drumuri expres

La sfârșitul verii, existau puțin peste 1.100 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres funcționale, punctează Wall-Street. Acestora li se adaugă alți 787 de kilometri în execuție și 280 de kilometri în faza de licitare.

La începutul anului, ministerul Transporturilor promitea că în acest an se vor bifa peste 180 de kilometri de autostradă și drumuri expres finalizați. De menționat că, în tot anul 2023, au fost finalizați doar 81 de kilometri.

CITEȘTE ȘI: O nouă autostradă apare în România! Şoferii din această zonă sunt mulţumiţi de decizia autorităţilor

 

 

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri