Toate proiectele de infrastructură sunt monitoriza de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, însă cel ce pe Valea Oltului are parte de o atenție sporită. Pe modelul Traian Băsescu, Grindeanu dorește să primească informări din oră în oră cu privire la stadiul lucrărilor, astfel încât să se asigure că lucrările sunt în grafic. Un mod similar de lucru l-a avut si fostul președinte al României pentru podul de la Mărăcineni, terminat în timp record. Au trecut deja două zile de când Drumul Național 7 a fost închis pentru defrișarea a 20.000 de copaci pentru a pregăti terenul pentru autostrada A1 Sibiu-Pitești.
„În două zile, echipele care se ocupă de defrișare au tăiat peste 1.300 de arbori și au avansat cu drumurile tehnologice care permit accesul la zonele înalte ale versantului. Pe măsură ce accesul la zonele de lucru va fi mai facil, viteza lucrărilor de defrișare va crește”, a scris Sorin Grindeanu, pe Facebook.
Vezi și: Primele imagini cu lucrările de pe Valea Oltului! Explicațiile CNAIR referitoare la blocarea traficului
Se lucrează 14 ore pe zi
Pe unul dintre loturile de pe Valea Oltului, trebuie să se efectueze defrișări pe vreo 36 de hectare de pădure. 10 hectare dintre acestea sunt în adiacența carosabilului, cu înălțimi variind până la 70-80 de metri deasupra carosabilului. Ministrul spune că astfel de lucrări nu pot fi realizate noaptea, deoarece se pune în pericol viața celor care fac aceste lucrări.
„Pe unul dintre loturile (n.red. Autostrăzii Piteşti – Sibiu), de la Boiţa la Cornetu, trebuie să se facă defrişări pe vreo 36 de hectare de pădure. 10 hectare dintre acestea sunt în adiacenţa carosabilului, cu înălţimi variind până la 70-80 metri deasupra carosabilului. Lucrările, ca să poţi să le faci, trebuie să le faci doar pe parcursul zilei. Nu există să te duci în pădure pe munţi la 70-100 de metri deasupra carosabilului şi să lucrezi noaptea. Nu se poate aşa ceva. Pui în pericol viaţa celor care fac aceste lucrări. De ce vara, în lunile iulie şi august? (…) Suntem în situaţia în care lucrăm 14 ore pe zi.
Azi au început la ora 6:00 lucrările, la ora 20:00 s-a dat drumul la trafic până la 6:00 dimineaţa, cu două jumătăţi de oră pe parcursul zilei, unde cei care se află pe raza acestor 8 km, de fapt vorbim de 8 km de pe Valea Oltului, pentru ca riveranii să poată să intre sau să iasă inclusiv în intervalul acesta de de 14 ore, timp de jumătate de oră dimineaţa, jumătate spre după-amiază, pe la ora 16:00, dacă nu mă înşel”, a declarat Grindeanu la Antena 3 CNN.
Citește și: Pierderi uriașe pentru Dacia după închiderea traficului pe Valea Oltului. Conducerea companiei trage un semnal de alarmă
















