sursa foto:  Inquam Photos / Ilona Andrei

Sorin Grindeanu dezvăluie strategia PSD: ‘Nu, am lăsat lucrurile să se ducă în jos; e decizia corectă pentru că până la urmă vorbim de cele mai mari partide din România’

Prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, a precizat că fiecare filială judeţeană a partidului are libertatea de a forma sau nu o alianţă cu PNL, la nivel local şi judeţean, şi că o astfel de alianţă nu a fost impusă de la centru.

„Dacă vă uitaţi în acordul politic, o să vedeţi că am lăsat libertate organizaţiilor judeţene, nu s-a impus o anumită alianţă, să se rupă cele existente şi să se întâmple alianţe PSD – PNL în judeţ. Nu, am lăsat lucrurile să se ducă în jos şi să ia deciziile organizaţiile judeţene şi cred că e decizia corectă pentru că până la urmă vorbim de cele mai mari partide din România, PSD şi PNL, care în principiu, sigur, dacă considerăm la PNL acuma şi fostul PDL, PD, că s-au unit, în principiu au avut bătălii politice, cel puţin în ultimii 20 de ani, şi o rivalitate pe care o ştie toată lumea. E greu să treci cu totul peste ceea ce s-a întâmplat în ultimii 20 de ani, dar de aceea, acesta a fost motivul pentru care am lăsat libertatea fiecărei organizaţii să decidă dacă se întâmplă sau nu alianţe politice la nivel judeţean”, a declarat Sorin Grindeanu, la Antena 3, marţi seara, după ce a fost întrebat de ce în anumite judeţe PSD nu a făcut alianţă cu PNL.

Întrebat, de asemenea, dacă au fost complicate negocierile cu liberalii, Grindeanu a răspuns că pe anumite domenii punctele de vedere nu au fost comune, astfel că negocierile au durat mai mult.

„Am condus negocieri legate de programul de guvernare. Nu au fost simple şi nici nu era normal să fie simple. Vorbim de partide care unul se află în partea de centru-stânga a eşicherului politic, celălalt în partea dreaptă. E normal, doctrinar, să avem puncte de vedere diferite pe anumite domenii. De exemplu, la transporturi nu prea există lucruri de doctrină că ştim un lucru, trebuie să facem infrastructură. Dar pe ceea ce înseamnă social, normal că au fost dezbateri destul de lungi. Pe ceea ce înseamnă partea financiară, de asemenea, au fost dezbateri lungi. Aceste dezbateri au durat cam două săptămâni, dar până la urmă important e că aşa, cu deschidere din partea ambelor părţi, s-a  ajuns la acest program de guvernare”, a declarat Grindeanu.

De asemenea, Grindeanu a fost întrebat dacă simte că a trădat alegătorii PSD prin aceste negocieri, el arătând că votanţii PSD şi-au dorit ca PSD să fie la guvernare singur.

„Nu seapărat de trădare e vorba. Nu doar eu, ci şi ceilalţi colegi de-ai mei… Sigur că votanţii PSD, militanţii PSD şi-ar fi dorit să avem guvern PSD şi atât, să nu depindem de nimeni. Alegerile de anul trecut ne-au dus, e adevărat, pe primul loc, dar nu ne-au dus să formăm singuri un guvern, rezultatul lor, şi atunci s-a făcut acest compromis, dacă vreţi”, a afirmat Sorin Grindeanu.

Prim-vicepreşedintele PSD a adăugat că nu a fost tot timpul convins că soluţia corectă este alianţa PSD cu PNL şi a precizat că „tot timpul va rămâne un semn de întrebare”.

”Nu am fost tot timpul convins că e soluţia corectă. Tot timpul va rămâne un semn de întrebare, dar atâta timp cât am discutat, nu doar conducerea restrânsă, ci şi în Consiliul Politic Naţional, unde sunt aproape 80 de colegi care conduc Consilii Judeţene, preşedinţi de filiale, primarii de reşedinţe, din discuţii a reieşit că e mai bună soluţia de a intra şi suntem determinaţi să vrem să facem treabă. Acuma eu sper ca seriozitatea să fie şi de partea cealaltă şi nu am motive, până acuma, să spun că nu e aşa”, a mai declarat Sorin Grindeanu, conform news.ro.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare