Sorin Grindeanu face noi precizări! De când se va plăti taxa de podul Fetești

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 06-07-2023 11:15

Actualizat: 06-07-2023 11:13

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

A început circulaţia pe podul de la Feteşti, a anunţat, joi dimineaţă, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.





Taxa pentru plata tarifului de tranzitare (PEAJ) va rămâne suspendată până la finalizarea procedurilor administrative, mai spune oficialul.







"Se circulă, de la ora 9:00, pe ambele sensuri ale podului peste brațul Borcea (Podul Fetești)!

Lucrările importante de reabilitare, pe calea 2 (sensul Constanța-București) a acestui pod situat pe A2 (Autostrada Soarelui), au fost finalizate.

De acum, circulația pe acest pod se va putea desfășura în condiții de siguranță.

Taxa pentru plata tarifului de tranzitare (PEAJ) va rămâne suspendată până la finalizarea procedurilor administrative necesare reintroducerii ei", a transmis ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, joi, pe pagina de Facebook.

Podul peste braţul Borcea, lung de 970 de metri, este un pod combinat de cale ferată şi şosea, care traversează Dunărea şi, împreună cu podul similar de la Cernavodă, lung de 1.596 metri, leagă oraşele Feteşti şi Cernavodă.







Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri