În ultimii ani, Sorin Grindeanu s-a afirmat ca ministru al Transporturilor și a reușit să rezolve o mulțime de drumuri publice care, vreme de ani buni, au stat doar în stadiul de proiect. Odată cu plecarea lui Marcel Ciolacu de la conducerea PSD, dar și din funcția de premier, a preluat el șefia partidului, într-un mandat interimar. Mai nou, a anunțat că își va da demisia din funcția publică în care abia a fost pus, după formarea guvernului.
Cu sau fără Ilie Bolojan premier, cert este că politicianul nu-și mai dorește să fie ministrul Transporturilor. Preferă, în schimb, să rămână la șefia PSD, unde consideră că este mare nevoie de ajutorul său.

„În niciun caz, Sorin Grindeanu nu va rămâne la Ministerul Transporturilor, asta vă asigur. Cred că în perioada următoare, mandatul pe care l-am primit de la colegii mei din PSD nu cred că pot să îl îndeplinesc cu rigurozitate și să îl duc bine la capăt, fiind în postul de ministru”, a declarat Sorin Grindeanu, conform Antena 3.
Sorin Grindeanu a transmis care va fi rolul PSD în perioada următoare. În continuare, nu se știe dacă partidul rămâne sau nu la guvernare
Abia au început discuțiile dintre șefii de partide și noul președinte, Nicușor Dan. Până în acest moment, este cert că își doresc să intre la guvernare PNL, UDMR și USR. Despre PSD, nu se știe dacă alege sau nu opoziția. Încă sunt negocieri în acest sens. Pe de altă parte, indiferent de ce se va întâmpla, partidul susține că își va asuma responsabilitatea față de votul cetățenilor.
„Alegerile parlamentare au fost acum jumătate de an, pe care le-am câştigat, suntem principalul grup din Parlament. Ne înţelegem rolul şi înţelegem rolul şi noului preşedinte, acela de mediator şi de a încerca să găsească formulă care să ducă la majoritate parlamentară, dar PSD e cel mai mare partid din Parlament şi nu vom fugi de responsabilităţi, dar n-am discutat de persoane. Aşteptăm propunerile din partea Administraţiei Prezidenţiale după ce va trece această perioadă de consultări şi după aceea vom hotărî în interiorul partidului pe ce cale o luăm.
S-a discutat și despre eventuale ajustări fiscale, eu am promis că din partea PSD vom trimite o echipă de oameni care știu foarte bine realitatea financiară, astfel încât să mergem înainte, dar nu sunt adeptul accentuării acestei imagini că este apocalipsa și vine iadul. Nu este așa", a adăugat Sorin Grindeanu.



















