Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, trage un semnal de alarmă cu privire la producătorii de lapte din România.
Rareș Bogdan atenționează că 40% din fermele de vite sunt pe punctul de a fi închise, din cauza costului energiei și al furajelor. De asemenea, liderul liberal acuză că fermierii vând laptele românesc cu 2 lei, iar la raft ajunge cu 10.
Astfel, el promite că va ridica această problemă în următoarea ședință de Coaliție, pentru ca România să nu ajungă în situația de a avea doar lapte din Ungaria și Polonia.
„S.O.S. fermierul român! S.O.S. laptele românesc!
700.000 de tone de lapte importate într-un an și 40% din fermele de vite pe punctul de a pune lacătul arată drama pe care o trăiesc crescătorii de animale din România. Ca urmare a reducerii efectivelor de bovine din cauza costului energiei și al furajelor, a crescut masiv importul de lapte brut.
Pentru a nu ne trezi doar cu lapte din Ungaria și Polonia, voi ridica mâine problema la BPN al PNL și la următoarea ședință a Coaliției.
Suntem obligați să luăm măsuri și să rezolvăm această problemă, pentru că altfel înseamnă că nu ne pasă de crescătorul român de vite. Colegul Adrian Cosma de la Satu Mare a atras deja atenția și a propus o soluție de bun-simț, și anume o compensație financiară de 1 leu/litrul de lapte, măsură care să se aplice cel puțin un an.
În condițiile în care fermierii vând laptele românesc cu 2 lei, iar la raft ajunge cu 10, în condițiile în care costurile fermelor au crescut din cauza scumpirilor generate de criza energetică - deci cauze neimputabile lor - cred că suntem datori să găsim soluții pentru a nu asista la colapsul total al acestei activități.
Foarte mulți fermieri au abandonat deja lupta și și-au sacrificat animalele, unele de rase superioare, luate cu credite. Alții vând laptele mult sub costul de producție, amânând finalul care se apropie dramatic de ei, deci cred că 1 leu/litrul de lapte pentru a-i ajuta să depășească criza este o soluție decentă. S.O.S. laptele românesc!”, este mesajul lui Rareș Bogdan.
SOS al lui Rareș Bogdan: Fermierii vând laptele românesc cu 2 lei, iar la raft ajunge cu 10. Pentru a nu ne trezi doar cu lapte din Ungaria și Polonia, voi ridica problema la următoarea ședință a Coaliției
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 08-11-2022 10:57
Trending

07 aprPolitica
Traian Băsescu prevestește criza care ar putea lovi România. Fostul președinte a dat și „remediul”

07 aprActual
Sfânta Lumină ar putea să nu mai ajungă în România de Paște. Patriarhia are deja varianta de rezervă pregătită

07 aprExterne
Acordul dintre SUA și Iran care ar duce la pace. Statele implicate încearcă să ajungă la armistițiu
Articole Similare

03 aprSocial
Dosar medical online. CNAS anunță că toți românii vor avea acces la date din confortul casei

02 aprSocial
Minivacanță pentru angajații din România. Zile libere rămase din 2026

31-03-2026 15:01Social
Pensie dacă faci muncă în gospodărie. Primești și asigurare medicală

30-03-2026 18:30Social
Crește vârsta de pensionare pentru milioane de români. Noua lege, gata în aprilie

29-03-2026 18:30Social



