Soția edilului de la Capitală se află lângă Nicușor Dan de 20 de ani. Aceștia trăiesc sub un acoperiș care nu este al lor, acesta fiind închiriat de către cei doi. Potrivit edilului, chiria pe care cei doi o achită lună de lună pentru locuința în care stau este de 590 de euro. Între cei doi se află o neconcordanță, Mirabila dorindu-și o casă a ei, însă Nicușor Dan nu se stresează deloc.
„Faptul că în apartamentul acesta au crescut copiii, s-a născut băiețelul, faptul că locuim într-un cartier în care nu prea circulă mașini, sunt mulți copii pe stradă, mie îmi place foarte mult. Nu sunt stresat deloc din punct de vedere material. Pot să plec să predau oriunde. Mirabela ar vrea să avem casa noastră, să așeze ea lucrurile, să fie casa ei, probabil că se va întâmpla la un moment dat. Plătim chirie 590 euro/lună, avem o cameră și două dormitoare la mansardă”.
Citește și: Salariul regesc al soției lui Nicușor Dan, primarul Capitalei. „Prima doamnă” conduce o mare companie auto
Cu ce mașină circulă primarul Nicușor Dan
Edilul Capitalei a mai transmis în cadrul aceleași emisiuni că nu deține mașini foarte scumpe. De la modelul de colecție din 1986, primarul Bucureștiului a trecut la un Renault de 10.000 de euro. Dan arată că șofează prin București, duce fetița la școală dimineața, cu mașina personală, apoi când ajunge la primărie, preia mașina administrației.
„Eu am avut această mașină, Citroen (1986) am trecut Canalul Mânecii cu ea și țin la ea. După aceea am avut împreună cu Mirabela un Opel de prin anii '80, cele două mașini există, dar nu mai circulăm cu ele. De când s-a născut fetița, Mirabela a zis că nu mai putem merge cu gioarsele astea, și a cumpărat o mașină de 10.000 de euro de la Renault cu care circulăm și azi. Avem aceste două mașini care deja sunt de epocă, o să le facem electrice și o să le dăm fiecăruia dintre copii, ca un cadou de la părinții lor nostalgici. Eu șofez în București, mă duc cu fetița la școală dimineața, cu mașina personală, apoi merg cu mașina Primăriei”, a conchis Nicușor Dan
Vezi și: Greșeala neobservată a lui Nicușor Dan. Primarul general este strâns cu ușa de adversarii politici să spună adevărata sumă cheltuită
















