Șpagă de 50.000 de lei pentru un post în cadrul serviciului de ambulanță. Ies la iveală detalii halucinante în dosarul care a zguduit sistemul medical din județul Dolj

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 09-04-2025 11:50

Actualizat: 09-04-2025 11:57

Article thumbnail

Sursă foto: Pexels

În luna octombrie a anului trecut, un scandal uriaș a izbucnit în cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Dolj. Trei șefi ai unor instituții din acest județ au fost ridicați, fiind cercetați de DNA pentru fapte de corupție. Noi detalii halucinante din cadrul acestui dosar au ieșit recent la iveală.

Pe data de 31 octombrie 2024, trei șefi ai unor instituții din județul Dolj au fost arestați într-un dosar de corupție în care se cercetează darea și luarea de mită pentru angajări la Ambulanța Dolj și Spitalul CFR din Craiova. Cele trei persoane reținute sunt Cristian Gîngioveanu, directorul Serviciului Județean de Ambulanță Dolj, Constantin Găvan, directorul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Șimnic, și Aurelia Maria Gîngioveanu, managerul Spitalului Clinic Căi Ferate Craiova.

Potrivit referatului de arestare, managerul Serviciului de Ambulanță Dolj, cât și socrul acestuia, care la vremea respectivă era director al Stațiunii de Cercetare Agricole din Șimnic, au primit mită în repetate rânduri.

Între timp au apărut noi detalii uluitoare în acest dosar. Se pare că oamenii care-și doreau să se angajeze în cadrul Serviciului de Ambulanță Dolj ajungeau să facă împrumuturi la bănci, pentru a putea să dea șpaga cerută.

(VEZI ȘI: Panică printre judecători după anunțul reducerii pensiilor speciale. Magistrații se opun vehement modificărilor propuse de reprezentanții coaliției de guvernare)

Șpagă uriașă pentru obținerea unui post în cadrul Serviciului de Ambulanță Dolj

În referatul procurorilor DNA se vorbește și despre cazul unui bărbat din Craiova care și-a dorit să se angajeze ca șofer la Ambulanța Dolj. Pentru a obține acest post, i s-au solicitat nu mai puțin de 50.000 de lei. Cum omul nu dispunea de această sumă de bani, a fost nevoit să se împrumute de la bancă. În ciuda faptului că bărbatul a dat șpaga uriașă, nici după un an nu a primit vreun semn de la managerul Serviciului de Ambulanță Dolj.

În timpul perchezițiilor efectuate anul trecut s-a găsit suma de 800.000 euro atât la managerul Serviciului de Ambulanță cât și la socrul acestuia, cel care, de altfel, intermedia și primea șpaga pentru cei care voiau să se angajeze la cele două instituții medicale.

„În perioada septembrie – octombrie 2024, inculpatul Găvan Constantin ar fi pretins și ar fi primit suma totală de 30.500 euro de la patru persoane (martori în cauză), pentru a interveni pe lângă ginerele său, inculpatul Gîngioveanu Cristian, manager al Serviciului de Ambulanță al Județului Dolj, în vederea angajării acestora în cadrul Serviciului de Ambulanță al Județului Dolj, pe posturi de șofer autosanitară, respectiv asistentă medicală.

Astfel, în cursul lunilor septembrie – octombrie 2024, în baza unei rezoluții unice, inculpatul Gîngioveanu Cristian, prin intermediul inculpatului Găvan Constantin, respectiv a unei alte persoane, ar fi diseminat subiectele ce urmau a fi susținute la proba scrisă a concursurilor de angajare organizate de Serviciul de Ambulanță Județean Dolj mai multor candidați, în vederea facilitării promovării de către respectivele persoane a concursurilor de angajare și a ocupării de către acestea a posturilor scoase la concurs”, se arată în comunicatul DNA.

(NU RATA: Ce salariu trebuie să ai în București ca să poți întreține o familie. Diferența este colosală față de mediul rural, unde poți trăi cu mai puțin)

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri