Șpagă pentru adopție de copii la Craiova. Caz revoltător descoperit de autoritățile doljene

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 11-04-2024 17:43

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Un bărbat a luat șpagă 4.500 de euro pentru a grăbi adoptarea unui minor. Persoana în cauză, care este angajată în cadrul DGASPC, a fost reținută pentru 24 de ore.


Angajatul de la Protecția Copilului a cerut șpagă 4.500 de euro pentru a grăbi adopția unui copil. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 59 de ani care este angajat în cadrul DGASPC Dolj. De asemenea, s-a dispus sechestrul asigurător asupra sumei de 4.500 euro obținută prin modalitatea menționată.

„Ofițerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au desfăşurat, ieri, activităţi procedurale pentru administrarea probatoriului faţa de inculpat, angajat al DGASPC Dolj, care a pretins şi primit, în perioada noiembrie - decembrie 2023, suma de 4500 euro pentru a-şi trafica pretinsa influenţă pe lângă colegi din instituţia la care este angajat, în legătură cu urgentarea procedurii de adopţie a unui minor”, a transmis Direcţia Generală Anticorupţie, potrivit Adevarul

Citește și: Doctorul-mită de la Spitalul din Pitești „a lovit” de 140 de ori înainte de a fi prins. Medicul a fost reținut de DGA

Soț și soție trimiși în judecată pentru dare de mită


Ofițerii anticorupție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Giurgiu au finalizat cercetările, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu a dispus trimiterea în judecată, prin rechizitoriul emis la data de 28.03.2024, a doi inculpați, soț și soție, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
„Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, în cursul lunii iunie 2023, cei doi inculpați au promis și oferit sume de bani cuprinse între 100 și 300 de euro unor agenți de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, pentru ca aceștia să nu dispună măsura complementară a reținerii permisului de conducere, pentru o perioadă de 60 de zile, față de unul dintre inculpați, conducătorul unui autoturism, ca urmare a efectuării unei manevre interzise de depășire. Fapta a fost sesizată de agenții de poliție la Call-center anticorupție 0800.806.806”, a transmis DGA

Vezi și: Două persoane au fost reținute de DNA după ce au primit mită 26.000 de euro. Ce au promis în schimbul sumei de bani
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri