Miercuri, 28 mai 2025, Florin Jianu, membru în Comisia economică, industrii, servicii, turism şi antreprenoriat din Senat, a prezentat rezultatele unui sondaj realizat de IMM România privind percepţia antreprenorilor asupra situaţiei economice. Studiul a scos la iveală care sunt principalele temeri ale oamenilor de afaceri, în contextul actual din țara noastră. În plus, investitorii au propus o serie de măsuri pe care viitorul Guvern ar trebui să le ia urgent.
În contextul economic actual, oamenii de afaceri din țara noastră au de înfruntat tot mai multe provocări. Pentru a identifica cele mai mari îngrijorări ale mediului de afaceri, IMM România a realizat recent un studiu în cadrul căruia au participat nu mai puțin de 1.650 de antreprenori.
Cele mai mari temeri ale antreprenorilor din România
Potrivit analizei, antreprenorii din țara noastră se tem în special de reducerea cererii, perspectiva creşterii TVA, probleme în lanţul de aprovizionare şi concurenţa neloială. Rezultatele sondajului au fost prezentate miercuri de către Florin Jianu, membru în Comisia economică, industrii, servicii, turism şi antreprenoriat din Senat, în cadrul ediției a III-a a dezbaterii „Restructurarea – măsură de prevenire a insolvenţei”, organizată de Financial Intelligence.
„Am realizat o analiză, săptămânile trecute, pe 1.650 de antreprenori cu privire la aşteptările lor de la Guvernul viitor. În principal au răspuns microîntreprinderi, cam cum este şi structura economiei, întreprinderi mici şi mijlocii şi mai puţine întreprinderi mari. În ceea ce priveşte domeniul de activitate, antreprenorii sunt în principal din servicii, comerţ, producţie, turism şi sectorul construcţiilor. (…) La întrebarea: „Care estimaţi că va fi principala problemă a pieţei pe care acţionaţi în următoarele şase luni?”, trei din zece antreprenori au menţionat reducerea cererii (46,1% dintre respondenţi). Antreprenorii sunt speriaţi de perspectiva creşterii TVA (32,4%), creşterea concurenţei neloiale (15,7%) şi probleme în lanţul de aprovizionare”, a explicat Florin Jianu.
Propunerile oamenilor de afaceri
În cadrul studiului efectuat de IMM România, oamenii de afaceri au propus mai multe măsuri pe care viitorul Guvern trebuie să le ia urgent, pentru a veni în sprijinul microîntreprinderilor, printre care se numără:
implementare de programe de finanţare şi garantare pentru IMM-uri;
reducerea impozitului pe dividende la 5%;
acordarea posibilității trecerii de la impozitul pe profit la impozitul specific microîntreprinderilor;
revenirea la pragul de 500.000 de euro pentru aplicarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor;
reducerea birocrației pentru antreprenori.
De asemenea, Florin Jianu a subliniat că mediul de afaceri din țara noastră are nevoie de stabilitate fiscală şi predictibilitate, indiferent de nivelul taxelor.
„Haide, odată, să le stabilim (taxe, n.r), să ştim pe următorii 10 – 20 de ani care este nivelul acestora şi să avem o stabilitate în acest sens pentru a face planuri, strategii şi a fi competitivi.
Antreprenorii doresc şi o reducere a impozitării pe forţa de muncă, deşi poate nu e un context potrivit. Asta spun antreprenorii, de asta au nevoie, deoarece impozitarea în România e mult prea ridicată”, a mai spus Florin Jianu.



















