În ultimii ani, tot mai mulți tineri din Japonia au căzut pradă fenomenului denumit hikikomori, termen care a apărut în Japonia în anii 1990. Fenomenul se caracterizează prin autoizolarea deplină în propria locuință, în urma unei dezamăgiri puternice.
Sung O-hyun este un sud-coreean de 32 de ani, care în diferite momente ale vieții sale s-a retras, trăind într-o izolare deplină. Prima sa experienţă de acest gen a avut loc în timpul gimnaziului. În acea perioadă, el a decis ca timp de o lună să nu iasă deloc din casă în vacanţele şcolare. La 27 de ani, după un eșec la locul de muncă, Sung s-a retras total în camera sa, pe care o considera singurul loc sigur din viața sa.
„Am fost foarte dezamăgit de mine, am devenit extrem de deprimat și mi-am pierdut din nou încrederea în a lucra, așa că m-am închis în camera mea", a povestit Sung O-hyun.
Pentru Sung O-hyun a urmat o recuperare lentă şi revenirea la o viață socială. Pentru asta a avut nevoie de o perioadă în care a locuit într-o „casă comună”, care este o reședință în care tinerii sud-coreeni sunt însoțiți de specialiști într-un proces de revenire în societate.
(CITEȘTE ȘI: Apocalipsa economică mondială, mai amenințătoare ca oricând. Ce spun specialiștii despre următoarea perioadă)
Fenomenul hikikomori amenință tot mai multe țări din Asia
Fenomenul autoizolării în propria casă continuă să se răspândească tot mai mult în țările din Asia. Potrivit unui studiu realizat în anul 2019 de grupul de reflecție guvernamental Korea Institute for Health and Social Affairs, aproximativ 3% din populația Coreei de Sud, cu vârsta cuprinsă între 19 și 34 de ani, a trăit în izolare. Mai mult, în anul 2021, estimarea a crescut la 5%, ceea ce înseamnă că 540.000 de tineri sud-coreeni au trăit în izolare totală pentru o anumită perioadă de timp.
Potrivit lui Paul Wong, profesor asociat la Universitatea din Hong Kong, doar în Hong Kong există până la 50.000 de hikikomori, majoritatea fiind elevi de gimnaziu și liceu. Mai mult, numărul acestora a ajuns la 1,5 milioane în zona cuprinsă între Hong Kong, Japonia și Coreea de Sud.
Specialiștii din domeniu au oferit unele explicații referitoare la motivele declanșării acestui fenomen în rândul adolescenților și tinerilor.
„Fenomenul Hikikomori ne vorbește despre neliniștea fiecărui adolescent, retras sau nu, care privește pragul dintre viață și moarte sau, mai bine spus, acel flirt cu moartea care nu se mai manifestă prin testele de curaj de grup, ci sub forma unui examen solitar”, a explicat psihanalistul Laura Pigozzi.
(NU RATA: Cum arată Dacia Duster de bogați. Prețurile pentru această variantă sunt mult mai mari decât cele obișnuite)












