Primăria orașului Câmpulung Muscel le-a pus gând rău locuitorilor care nu-și îngrijesc proprietățile sau terenurile pe care le au în proprietate. Instituția condusă de Elena Lasconi a decis să-i sancționeze pe cei care nu respectă noile reguli cu impozite ce pot ajunge și până la 500%. Măsurile luate în orașul argeșean par a fi inspirate de cele ale lui Ilie Bolojan, pe vremea când acesta era primarul orașului Oradea.
După eșecul de la alegerile prezidențiale, Elena Lasconi a revenit la cârma orașului Câmpulung Muscel. Primărița a luat însă recent anumite decizii care produc fiori locuitorilor urbei.
Elena Lasconi le-a pus gând rău proprietarilor de imobile și terenuri din Câmpulung Muscel
Recent, Primăria Câmpulung Muscel a emis un comunicat prin intermediul căruia a anunțat noile obligații pe care le au locuitorii orașului.
„În acest sens, vă reamintim principalele obligații care vă revin în calitate de locuitori ai Municipiului Câmpulung ori ca deținători de bunuri imobile (terenuri, construcții), în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale și în temeiul Hotărârii Consiliului Local nr. 26 din 28.02.2018, cu modificările și completările ulterioare:
– asigurarea permanentă a întreținerii și curăţeniei în gospodării, pe terenurile pe care le dețineți și în fața proprietății pe trotuare pe toată lungimea gospodăriei, precum și pe locurile de depozitare a propriilor deșeuri menajere;
– depozitarea corespunzătoare a deșeurilor și gunoiului menajer doar în locurile special amenajate stabilite prin contractele individuale de prestări de servicii în acest sens, cu colectarea ritmică a acestora;
– întreţinerea spaţiilor verzi, toaletarea arborilor din gospodărie, curățarea periodică a vegetației abundente ori uscate din gospodării, de pe terenurile deținute și din imediata apropiere a acestora;
– curățarea periodică și permanentă a jgheaburilor, rigolelor și șanțurilor din interiorul gospodăriilor, dar și din afara acestora pe toată lungimea proprietății în scopul evitării situațiilor de urgență provocate de inundații, precum și asigurarea elementelor de construcție împotriva desprinderilor și prăbușirii pe timpul fenomenelor meteo periculoase”, se arată în comunicatul de presă.
Impozite de până la 500% pentru cei care nu respectă noile reguli
Printre măsurile anunțate se remarcă însă sancțiunile care se vor aplica în cazul în care cetățenii lasă în paragină imobilele sau terenurile pe care le au în proprietate. Mai exact, aceștia riscă să fie taxați cu un impozit de până la 500% dacă nu respectă noile obligații impuse de primărie.
„Abaterile de la normele de conduită civică și neîndeplinirea obligațiilor legale se sancționează cu amendă de până la 2.500 de lei potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 279/2023.
Totodată, vă reamintim că, potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 120 din 30.08.2018 privind aprobarea Regulamentului de stabilire a criteriilor de identificare a clădirilor și terenurilor neîngrijite situate în intravilanul Municipiului Câmpulung, pentru deținerea de construcții și terenuri neîngrijite permanent ori temporar abandonate, Consiliul Local poate percepe impozite de până la 500%.
Facem precizarea că, în perioada imediat următoare, structurile abilitate din cadrul Primăriei Municipiului Câmpulung și din Direcția Poliția Locală vor executa controale de specialitate pentru identificarea faptelor ce constituie abateri de la normele de conduită civică ori de neîndeplinire a obligațiilor legale și pentru sancționarea persoanelor vinovate”, se mai arată în comunicatul Primăriei Câmpulung Muscel.















