Spiritele devin tot mai încinse la nivel mondial! Xi Jinping îl avertizează pe Joe Biden: 'Cei care se joacă cu focul nu vor reuși decât să se ardă. SUA ar trebui să respecte principiul unei singure China'

Autor: Ion Motea

Publicat: 28-07-2022 20:16

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Preşedintele chinez Xi Jinping l-a avertizat pe omologul său american Joe Biden, în cadrul celei de-a cincea convorbiri telefonice pe care au avut-o, "să nu se joace cu focul" în privinţa Taiwanului.



Media chineze de stat relatează că Xi Jinping a spus că SUA ar trebui să respecte principiul "unei singure China" şi că a subliniat că ţara sa se opune cu fermitate independenţei Taiwanului şi amestecului unor forţe externe, relatează Reuters.


Beijingul a emis avertismente tot mai pronunţate privind repercusiunile unei eventuale vizite a lui Nancy Pelosi, membră a Partidului Democrat ca şi Joe Biden, în Taiwan.


"Cei care se joacă cu focul nu vor reuşi decât să se ardă. Sperăm că partea americană poate vedea asta cu claritate", i-a spus Xi Jinping lui Joe Biden, potrivit presei chineze de stat, preluate de Reuters.

"Conversaţia între preşedintele Biden şi preşedintele Xi Jinping din Republica Populară Chineză s-a încheiat la 10.50", a anunţat mai devreme Casa Albă într-un comunicat. Apelul telefonic a început cu două ore şi 17 minute mai devreme, la 08.33 ora locală (12.33 GMT), informează agerpres.ro.

Vezi și:


Ar putea începe cel mai puternic conflict dintre China și SUA? Oficial chinez: ‘Dacă Statele Unite persistă cu această vizită vor trebui să își asume toate consecințele’

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri