Consiliul de Monitorizare a Implementării Convenției ONU cercetează situația de la Spitalul de Psihiatrie din Ștei. Centrul medical este în mijlocul unei anchete de proporții, după ce jurnaliștii au arătat imagini înfiorătoare cu pacienții. Oameni cu dizabilități erau bătuți, agresați, amenințați și electrocutați de personal.
Conform datelor din raport, pacienții au fost tratați mai rău decât animalele, în timpul șederii în instituția de stat. Familiile credeau că au parte de condiții măcar decente, dar aveau să afle, din presă, că rudele lor sunt de-a dreptul torturate. Angajații au arătat că sunt mai bolnavi decât „nebunii” pe care îi „tratează”.
„Din cadrul discuţiilor cu pacienții, echipa de monitorizare a reţinut că aceştia sunt bătuţi, agresaţi fizic şi verbal, ameninţaţi şi electrocutaţi cu aparat de electroşocuri, aparat care a fost găsit în salonul nr.1, etaj 2 al secţiei 1 Psihiatrie, bărbaţi, care era folosit de personalul angajat al spitalului”, scrie în raportul Consiliului de Monitorizare a Implementării Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi.
Cei de la ONU găsit urme clare de violență pe pacienții de la spitalul ororilor. A fost deschis un dosar penal încă de pe data de 17 septembrie de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș. Anchetatorii cercetează, in rem, infracțiunile de violență și lovire.
„Cel care a adus aparatul în spital a declarat că l-a adus pentru a-l folosi ca lanternă, pentru că el avea şi un dispozitiv care avea şi lanternă. Sunt cinci pacienți asupra cărora au fost găsite echimoze şi vânătăi", a spus managerul spitalului, Horia Miara, pentru Observator.
Pacienții de la Spitalul de Psihiatrie mureau pe capete în mizerie, lovituri, șocuri electrice. Erau hrăniți cu mâncare expirată
Directorul spitalului și angajații au încercat să ascundă mizeria din Spitalul de Psihiatrie. Toți știau că pacienții lor sunt torturați, dar au preferat să tacă. La fel de bine cunoșteau și mizeria locului, unde paturile cu saltele mucegăite și murdare nu aveau nici măcar saltele. În magazie, existau toate cele necesare unui trai decent, dar angajații nu se sinchiseau să arate un strop de umanitate.
Venise și ANPC în control și dăduse o amendă de 25.000 de lei. Inspectorii au găsit alimentele expirate pe care le consumau pacienții. De la asemenea condiții, este lesne de înțeles de ce 24 de oameni au murit în locul macabru, în doar 3 ani, dintre care 11 s-au înecat cu mâncare.



















