După căderea regimului comunist, spitalul din România care se află la propriu sub ochii guvernanților, continuă să stea în paragină, autoritățile nefăcând nimic altceva decât promisiuni. O parte din construcție mai poate fi salvată, însă această „salvare” este preconizată a apărea peste opt ani.
La o distanță extrem de mică de Guvernul României, se regăsește fostul Spital Filantropia. Acesta este doar o ruină, fiind într-un contrast amar cu nevoia acută de unități sanitare moderne. După anul 1990, pacienții care erau tratați aici au fost mutați la Fundeni, iar clădirea a fost lăsată în grija Ministerului Sănătății. De peste 35 de ani, singurul lucru care a crescut a fost nivelul său de degradare: pereți crăpați, grinzi nesigure, vegetației sălbatică și patru corpuri aflate în ruină.
Spitalul care ia calea regimului comunist
Cu toate că renovarea acestui spital apare deseori în discursurile politicienilor, ca multe alte promisiuni, sunt doar inițiative care ajung să fie îngropate în abisul birocrației. Recent, Ministerul Sănătății a transferat jumătate din clădire Institutului de Recuperare, în timp ce cealaltă jumătate a fost predată Centrului de Transfuzii București. Acum, cele două instituții plănuiesc să construiască spitale moderne, însă proiectele stagnează din cauza complexității tehnice și, bineînțeles, a lipsei fondurilor.

În urma conducerii unei expertize tehnice a reieșit faptul că doar o parte din construcție mai poate fi salvată. Astfel, corpurile C și D, administrate de Centrul de Transfuzii, ar necesita consolidări majore, fiind necesare realizarea unor consolidări care ar putea rezista și cutremurelor, un standard destul de ridicat. Matei Sumbasacu, inginer structurist, a avertizat că orice soluție tehnică trebuie să garanteze siguranța donatorilor de sânge în cazul unui cutremur.
Renovarea ar putea dura opt ani
De asemenea, și corpul B care este destinat extinderii Institutului de Recuperare, prezintă probleme. O consolidare care a fost începută în urmă cu trei decenii a fost abandonate, iar lucrările nu au făcut decât să agraveze starea clădirii. Cel care a consolidat corpul A în urmă cu 25 de ani, expertul Paul Iona avertizează că există un pericol uriaș din cauza grinzilor lăsate în aer, iar armăturile sunt deteriorate.
Ministerul Sănătății a afirmat că partea care ar fi destinată Centrului de Transfuzii ar putea fi gata în doi ani, iar bugetul de 15 milioane de euro ar putea fi finanțat prin Programul Operațional de Sănătate. Pe de altă parte, corpul B, care ar urma să extindă Institutul de Recuperare, nu beneficiază momentan de finanțare. Directorul institutului, Adrian Miulescu, afirmă că renovarea ar putea dura până la opt ani.



















