Consiliul Concurenței a autorizat tranzacțiile prin care Brain Hospital SRL și Roho Medical Investments SRL intenționează să preia Spitalului Monza de la Centrul Medical Policlinico Di Monza SRL, se precizează într-un comunicat de presă al instituției.
Spitalul Monza își schimbă proprietarul! Undă verde de la Consiliul Concurenței
Brain Hospital SRL intenționează să preia activitatea secțiilor de neurochirurgie, ortopedie, ORL și parțial activitatea de prestare de servicii medicale ambulatorii operate în cadrul Spitalului Monza, în timp ce Roho Medical Investments SRL intenționează să preia activitatea secției de cardiologie și parțial activitatea de servicii medicale ambulatorii din Spitalul Monza.
Brain Hospital SRL este o companie care oferă servicii de asistență spitalicească.
Roho Medical Investments SRL, care se ocupă cu activități ale holdingurilor, este compania mamă a grupului cunoscut sub numele „Centrele de Excelență ARES", care prestează servicii medicale.
Centrul Medical Policlinico Di Monza SRL operează în prezent două spitale în Bucureşti, spitalul Monza și spitalul Metropolitan, unde furnizează diverse servicii medicale spitalicești și servicii medicale ambulatorii.
În urma analizei, Consiliul Concurenței a constatat că cele două operațiuni nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața românească sau pe o parte substanțială a acesteia și că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurențial normal.
















