Potrivit unor documente publicate de Comisia electorală federală (FEC), fostul vicepreşedinte american Mike Pence şi-a anunţat luni candidatura pentru Casa Albă.
Acesta îl va avea pe fostul preşedinte Donald Trump drept unul dintre contracandidaţi în alegerile primare republicane din 2024.
Conservatorul american va oficializa miercuri, ziua când împlineşte 64 de ani, intrarea sa în cursa electorală cu un mesaj video, urmat de un miting la Des Moines, în statul Iowa, iar în cursul serii el va fi invitatul postului de televiziune CNN.
Fost colaborator apropiat al lui Trump, care ulterior evenimentelor de la Capitoliu din 6 ianuarie 2021 l-a calificat drept ''trădător'', Mike Pence reuneşte 3,8% din intenţiile de vot, mult în urma fostului lider de la Casa Albă (53,2%), potrivit mediei ultimelor sondaje efectuate de website-ul RealClearPolitics.
Pence se află la mare distanţă şi de guvernatorul statului Florida, Ron DeSantis (22,4% din intenţiile de vot), care de asemenea are un discurs extrem de conservator, dar pe un ton mult mai ofensiv, transmite AGERPRES
Statele Unite: Fostul vicepreşedinte Mike Pence şi-a anunţat candidatura pentru Casa Albă
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



