Statul este sărăcit chiar de companiile de stat. Potrivit unei statistici datornicii plasează în fruntea acestui clasament al rău-platnicilor mai multe companii publice. Însumate, restanțele acestora ajung la aprope 270 de milioane de euro, informează B1 TV.
În momentul de față statul nu este în stare să își colecteze taxele nici măcar de la companiile publice. Acestea au acumulat de-a lungul vremii datorii uriașe la bugetul de stat.
Printre primi clasați ai listei ruțiunii se află Complexul Energetic Oltenia, unul dintre cei mai mari producători de energie din țară. În 2017, instituția a păgubit bugetul cu 102 milioane de euro, potrivit Registrului Comerțului. Sunt bani cu care s-ar fi putut construi zeci de spitale.
Nici cei de la Electrocentrale Constanța nu sunt într-o situație mai bună. Compania datorează statului aproape 50 de milioane de euro, adică preţul a 8 kilometri de autostradă.
Societatea Naţională a Cărbunelui se află pe locul al treilea în acest clasament rușinos. Statul are de recuperat peste 26 de milioane de euro. La fel de rău stă și Societatea Naţională Îmbunătăţiri Funciare care a acumulat 21 de milioane de lei datorii.
Statistică! Statul are din ce în ce mai puțini bani
Trending

21 febSocial
Harta României va cunoaște schimbări importante după ultimele declarații făcute la nivel înalt

21 febActual
Ion Țiriac Jr. și Sorana Cîrstea s-au despărțit, iar miliardarul a confirmat zvonurile

21 febActual
Noua poreclă a lui Călin Georgescu. Omul de radio de la Digi care-l susține pe președintele Nicușor Dan nu s-a abținut

21 febEntertainment
Mașina de bani a lui Stere Halep, tatăl Simonei. Ce afacere îi ocupă tot timpul omului de business din Constanța

21 febActual
Nepotul lui Piedone e plin de bani și e angajat la Primăria Sectorului 5. Funcția pe care o ocupă îi asigură un salariu mare

21 febActual
Nu clădirile sunt problema la un mare cutremur. O altă calamitate ar putea urma după seism, iar niciun oraș nu ar fi pe deplin pregătit

21 febExterne
Riposta Ucrainei a surprins Rusia. Atac asupra unei fabrici importante, la peste 1.300 de kilometri de graniță

21 febPolitica
Plusurile lui Ilie Bolojan. Amicul din coaliție l-a descris pe premierul României în doar câteva cuvinte

21 febActual
Când se opresc ninsorile în România. Anunțul ANM despre vremea hibernală din țară

21 febActual



