Ceea ce e cu adevărat interesant este faptul că hotelurile, plajele şi condiţiile sunt mult peste Grecia sau Turcia, ţări preferate de români pentru vacanţă de vară.
Când spui “all inclusive”, românii se gândesc automat la Turcia, în timp ce ţara elenă cucereşte cu plajele naturale superbe şi cu preparatele delicioase. Puţini ştiu, însă, că există un loc în care preţurile sunt decente, dar ceea ce oferă turiştilor este cu adevărat unic.
Citeşte şi Prețuri de Nisa în stațiunea de pe litoral adorată de tinerii români. Oaza de la Marea Neagră a devenit foarte scumpă
În ce ţară se află stațiunea unde plaja e aproape de pârtia de schi
Românii au început deja să plece în concediile de vară, mulţi alegând, ca în fiecare an, Grecia, Bulgaria, Turcia sau litoralul românesc. Din păcate, ocolesc un stat care are de toate. Este vorba despre Cipru, tara în care se află stațiunea unde plaja e aproape de pârtia de schi. Practic, diversitatea reliefului de pe insulă le permite turiştilor ca în mai puţin de o oră să aibă parte de două activităţi contrastante.
Acum îşi pot pune clăparii în Munţii Trodos, iar în 50 de minute pot înota în Marea Mediterană. Astfel, ciprioţii atrag anual milioane de turişti din toată lumea. Deşi are o suprafaţă cât o regiune din România (mai puţin de 10.000 de km pătraţi), câştigă detaşat la multe capitole.
Istoria, cultura, mâncarea gustoasă, dar şi condiţiile din staţiuni atrag de trei ori mai mulţi turişti decât populaţia ţării. În 2023, aproape 4 milioane de oameni au venit să se bucure de frumuseţile insulei.
[caption id="attachment_337067" align="alignnone" width="600"]
Cipru, tara în care turiştii pot face de toate[/caption]
Plajele cu nisip fin, apa cristalină şi fără valuri se găsesc la tot pasul. O plajă celebră este chiar cea în care se spune că s-a născut Afrodita, direct din valurile înspumate ale mării, ieşind din apă într-o scoică. Este vorba despre Petra Tou Romioum lângă Pafos.
Însă, turiştii pot găsi aici şi plaje mărginite de stânci, cu valuri mari, peşteri ascunse, perfecte pentru o plimbare cu barca, în larg.
Ce mai oferă Cipru turiştilor străini
Cu o populaţie de puţin peste 1.000 de locuitori, Agia Napa este raiul petrecăreţilor. Viaţa de noapte a câştigat teren în ultimii ani, din ce în ce mai mulţi turişti străini venind aici pentru a se distra în cluburile exclusiviste. Nici Pafos nu este de ratat. Mozaicurile prezintă scene din mitologia greacă şi datează din secolul al II-lea. Multe legende au luat naştere aici.
Dacă eşti un împătimit al naturii, trebuie să ştii că lângă Pafos se află Golful Lara, o rezervaţie naturală unică. Aici, unele ţestoase îşi depun ouăle în nisip.
Românii pot ajunge uşor în Cipru cu avionul. Zborurile operate de Wizz Air aterizează săptămânal în Larnaca. Plecările se fac din oraşele mari din România: Bucureşti, Iaşi şi Cluj Napoca.
Citeşte şi Stațiunea de la munte unde românii vor plăti taxă de intrare dacă aleg să-și petreacă vacanța aici. Autoritățile vor să oprească afluența de turiști din întreaga Europă


















