O firmă asociată organizației mafiote italiene Camorra a primit milioane de euro din partea statului român. Chiar dacă această afirmație pare desprinsă din scenariul vreunui film, ea reprezintă purul adevăr.
Potrivit jurnalul.ro, firma Orion Europe SRL a primit recent peste un milion de euro pentru a ne păzi de pericolele Mării Negre, în urma unei licitații la care a fost singura societate participantă.
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină Geoecomar a atribuit pe 07.09.2016 un contract pentru întreţinerea Sistemului de Monitorizare şi Alertare la hazarde naturale din Marea Neagră. Conform instituției amintite, „achiziţia urmăreşte menţinerea stării tehnice corespunzătoare a sistemelor de alertare timpurie în cazul unor evenimente excepţionale produse de hazarde natural la Marea Neagră şi echipamentelor pentru monitorizarea parametrilor ce caracterizează un eveniment natural excepţional, aflate în gestionarea beneficiarului. În urma efectuării acestor servicii beneficiarul îşi îndeplineşte obligaţiile asumate privind colectarea continuă şi transmiterea informaţiilor referitoare la parametrii monitorizaţi, realizând o utilizare eficientă a mijloacelor tehnice de care dispune şi totodată asigură prelungirea duratei de viaţă a echipamentelor”. Serviciile vor fi prestate în Constanţa, iar Orion Europe SRL va primi în schimbul acestora 4.772.803 de lei, fără TVA.
Vezi și Sebastian Ghiță mai lansează o BOMBĂ: un cunoscut jurnalist, trădător de țară
Aceasta nu este singura afacere pe care firma înfiinţată în 2005, de italianul Sergio Solmi şi românul Mihai Ştefan Angheliu, o are cu autoritățile țării noastre. De-a lungul timpului, Orion Europe SRL a încasat peste 23 de milioane de euro din afacerile cu statul român.
În ultimii, societatea lui Angheliu a primit 13 contracte publice, a căror valoare se ridică la 21.426.097,57 euro, în urma unor licitaţii la care era, de regulă, singura participantă. La acestea se adaugă nu mai puţin de alte 2.166 de contracte de cumpărări directe, în valoare totală de 1.565.053,92 de euro.
Vezi și Umbra lui Traian Băsescu revine în vechiul PDL
Cel mai important ”finanțator” al firmei este Ministerul Mediului. Printre beneficiarii serviciilor oferite de Orion Europe se mai află Garda Naţională de Mediu, Ministerul Finanţelor, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare şi Încercări pentru Electrotehnică-ICMET Craiova, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava şi agenţii judeţene de mediu din toată ţara.
Informații despre Orion SRL
În 2005, societatea Orion din Italia împreună cu românii de la Biobit SRL au înființat societatea Orion Europe SRL. Noua societate îi avea ca administratori pe italianul Sergio Solmi și pe Mihai Ștefan Angheliu care era și asociat unic la Biobit SRL, se precizează într-un articol publicat în toamna anului 2015, pe site-ul linx.crji.org.
Vezi și 10 lucruri mai puțin știute despre Laura Codruța Kovesi
Cinci ani mai târziu, Sergio Solmi și firma Orion au fost implicați într-un scandal de corupție în Italia alături de familia Casalesi, afiliată organizației mafiote Camorra. Atunci, procurorii antimafia din Napoli au emis 57 de mandate de arestare pentru trucarea unei licitații publice privind instalarea de stații de monitorizare a calității aerului în orașul Caserta. În plus, procurorii italieni au constatat că proiectul inițial a fost evaluat la suma de 387.000 de euro în 2004 și că, ulterior, costurile au fost majorate artificial la 1,4 milioane de euro.
Potrivit presei din Italia, fostul consilier regional, Nicola Ferraro, a făcut presiuni asupra autorităților locale pentru a urgenta semnarea contractului cu firma Orion reprezentată de Sergio Solmi. Procurorii italieni îl suspectează pe Ferraro de asociere cu mafia după ce a fost intermediar între autoritățile locale și liderii familiei mafiote Casalesi. Mai mult, Nicola Ferraro și fratele său, Luigi, au fost susținuți în alegerile locale de gruparea Casalesi în schimbul unor avantaje economice. Din această afacere controversată Sergio Solmi s-a ales cu trei acuzații de corupție. Atunci procurorii italieni au considerat că firma Orion este afiliată mafiei.
Vezi și Șocant! Cum și-a bătut joc de magistrați un baron PSD


















