Tranzacția prin care MVM, gigantul energetic al Ungariei, ar putea achiziționa E.ON Energie România a stârnit multă îngrijorare și controverse în spațiul public. În ultimă instanță, statul a aprobat o ordonanță de urgență, inițiată de Ministerul Energiei, care ar putea frâna preluarea companiei românești de către gigantul de stat maghiar.
Tranzacția prin care compania energetică de stat a Ungariei, MVM, vrea să cumpere furnizorul de gaze și energie din România al grupului german E.ON, contra sumei de 2000 de milioane de euro, ar putea fi anulată.
OUG care previne preluarea ″ostilă″ a companiilor la care statul are acțiuni
În tentativa de prevenire a preluării ″ostile″ a companiilor la care statul român are acțiuni, Guvernul a aprobat o OUG cu modificări legislative. Acestea permit ministerelor majorarea participațiilor la companiile la care sunt acționare, majoritare sau minoritare. Astfel, se previne ″decapitalizarea″ acestora, arată Profit.ro.
Nota de fundamentare a ordonanței vizează în special societățile listate la bursă. Însă, OUG tratează toate companiile, listate sau nu, la care ministerele dețin acțiuni, nu doar cel al Energiei.
Draftul de act normativ a fost pregătit din octombrie
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat că este posibil ca operațiunea să nu fie aprobată de autoritățile române. De notat că draftul de act normativ a fost pregătit încă din luna octombrie. La acel moment, apăruse deja informația privind intenția ungurilor de a prelua E.ON, dar nu era confirmată oficial.

Companiile cotate la Bursa de Valori București (BVB), la care Ministerul Energiei are participații, sunt Hidroelectrica (80% din acțiuni), Romgaz (70%), Nuclearelectrica (peste 82%), Electrica SA (49,8%), Rompetrol Rafinare (44,7%), OMV Petrom (peste 20%), Conpet (aproape 59%) și Oil Terminal (87,7%).
Ministerul are însă participații și la societăți nelistate, inclusiv una minoritară semnificativă, de aproape 32%, la E.ON Energie România. Aceasta este acum în vizorul companiei energetice de stat din Ungaria, MVM. Compania are legături solide cu gigantul rus de stat Gazprom, ca efect al dependenței Ungariei de gazele rusești.
Executivul a introdus o derogare prin OUG
Legislația românească stipulează că instituțiile publice nu pot cumpăra acțiuni emise de societăți comerciale. În egală măsură, nu au dreptul să participe la cumpărări de acțiuni, sub sancțiunea nulității contractelor de vânzare.

Însă, în prezent, Executivul a introdus prin OUG o derogare de la această normă. Aceasta prevede că ministerele de resort pot cumpăra acțiuni la societățile la care exercită, în numele statului, calitatea de acționar. Măsura este justificată, printre altele, de actualul context excepțional, care implică războiul, starea de asediu sau de urgență, mobilizarea parțială sau totală a trupelor armate.
Deciziile de achiziții de acțiuni vor fi luate de către fiecare ministru, în baza mandatelor acordate de Guvern. În prealabil, înainte de a decide să cumpere acțiuni la societăți la care dețin participații, ministerele vor fi obligate să întocmească așa-numitul ″test al investitorului privat prudent″. Acesta indică o analiză economico-financiară, tehnică, juridică și de oportunitate pe marginea achizițiilor vizate.
Creșterea importurilor de energie ar putea avea ca efect anularea preluării E.ON
Potrivit sursei citate, în ultimul semestru s-a remarcat o creștere cu aproximativ 10% a tentativelor de preluare ostilă a societăților de interes strategic. Acțiunile acestora sunt admise la tranzacționare pe burse reglementate. Context în care prezintă riscuri mari pentru securitatea economică națională, în condițiile unui risc de decapitalizare accentuată a capitalurilor proprii ale principalelor companii de stat în ultimul an. Cauza se leagă de fluctuațiile negative ale pieței de capital.
Ministerul Energiei mai anunță că a constatat ″dependența îngrijorătoare″ a României de importurile de energie. În semestrul I din 2024 s-a înregistrat o creștere semnificativă, de 107% a importurilor, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2023, potrivit Transelectrica.



















