Potrivit datelor BNR, Ministerul Finanţelor a împrumutat marţi peste o jumătate de miliard de euro de la bănci.
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, marţi, 512,7 milioane de euro de la bănci, prin două emisiuni de obligaţiuni de stat, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR), conform Agerpres.
Astfel, MF a atras 383,4 milioane de euro printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de certificate de trezorerie cu discont, cu o maturitate reziduală la 12 de luni, la un randament mediu de 4,18% pe an. Valoarea nominală a emisiunii a fost de 200 de milioane de euro, iar băncile au subscris 485,9 milioane de euro.
De asemenea, ministerul a atras 129,3 de milioane de euro printr-o emisiune de obligaţiuni, cu o maturitate reziduală la 24 luni, la un randament mediu de 4,50% pe an. Valoarea emisiunii a fost de 100 milioane euro, iar băncile au subscris 179,3 milioane euro.
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna noiembrie 2023, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 675 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.
Suma totală, de 5,675 miliarde de lei, este cu 920 de milioane de lei mai mică faţă de cea care a fost programată în octombrie, de 6,595 miliarde de lei, şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat, scrie stiripesurse.ro
Statul se împrumută din nou! Ministerul Finanţelor a atras peste o jumătate de miliard de euro de la bănci
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

09:21Horoscop
Taxă pe horoscop, noua găselniță pentru pacienții spitalelor din România. Plata nu are nicio justificare pentru actul medical, ci doar pentru curiozitate

12:57Actual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

15:24Actual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

35 minute în urmăPolitica
Șatena pe care Alexandru Nazare urmează să o ia de soție. Ministrul Finanțelor are o iubită artistă, câștigă bani din pasiunea sa
Articole Similare

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie
„România riscă să dea faliment”, prognosticul sumbru dat de un celebru economist. Greșeala pe care Guvernul ar putea să o facă ar avea urmări grave

14 marEconomie
Greșeala majoră pe care o fac românii atunci când iau un credit. Top erori care pot duce la rate mai mari

14 marEconomie



