Zilele acestea, România a pierdut un important proces de la Tribunalul internațional de arbitraj de la Washington (ICSID), după mai bine de 5 ani de judecată. În anul 2020, un investitor străin care produce energie regenerabilă ne-a chemat în tribunal: EP Wind Project (Rom) Six Ltd, o companie din Cipru. Magistrații au decis că patronii parcului eolian Chirnogeni din Dobrogea au câștig de cauză, 3 din 3 le-au dat dreptate. Ca urmare, vom avea de dat nu mai puțin de 200 de milioane de euro.
În 2024, Consiliul Concurenței anunța că firma implicată în proces, EP Wind Project (Rom) S.A. a fost preluată de către Engie România. Înainte de a ajunge în această situație, a demarat procesul prin care cere 183 de milioane de euro de la stat. În nota de fundamentare a unei hotărâri de guvern din 2024 (HG 634/2024) este stipulată suma. Totuși, Curtea specifica să fie aleasă de comun acord valoarea compensației, conform Hotnews.
Nu este singurul proces în care este implicată România din cauza schimbărilor legislative. Cele mai multe sunt din domeniul energiei regenerabile, unde investitorii au rămas, brusc, fără certificatele verzi de la ICSID, din 2013. Inițial, modificarea fusese făcută prin OUG 57, iar apoi în ianuarie 2014 prin legea de aprobare a OUG 57.
Procesul pierdut acum, în 2025, ar fi putut fi prevenit de anul ani buni. Autoritățile au ignorat nemulțumirile jucătorilor din piață
La vremea respectivă, au fost serii de proteste ale actorilor din domeniu, dar fără de rezultat. Guvernul condus de Victor Ponta nu a dorit să schimbe nimic. Acum, actuala coaliție de guvernare culege foloasele și va avea de dat cei 200 de milioane de euro, din bani publici.
„În cuprinsul acțiunii, în esență, investitorul consideră că România a modificat, într-un mod nejustificat, reglementările normative de sprijin instituite în domeniul energiei regenerabile. Mai precis, acesta susține că, la momentul construirii parcului eolian din Comuna Chirnogeni, județul Constanța (în perioada 2012-2013), a avut în vedere cadrul legislativ existent la acea dată (Legea nr.220/2008, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.139/2010 și Legea nr.134/2012).
Odată cu obținerea acreditării din partea Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) în anul 2013, investitorul susține că și-a asigurat dreptul de a primi două certificate verzi (CV) pe MWh de energie electrică produsă până la sfârșitul anului 2017 și un CV pe MWh de energie electrică produsă începând cu anul 2018, pentru o durată totală de 15 ani”, a transmis Ministerul Finanțelor, potrivit Profit, în iunie 2020.



















