Strania dispariție a lui Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor. Trei ani, șeful banilor țării a absentat din viața publică a României

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 10-08-2025 06:05

Actualizat: 10-08-2025 06:15

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Alexandru Nazare, care în prezent este ministru al Finanțelor în cadrul Guvernului Bolojan, are o carieră politică solidă în spate. De-a lungul anilor, el a ocupat mai multe funcții importante. Cu toate că este unul dintre cei mai cunoscuți oameni politici din țara noastră, puțini știu că Nazare a avut o perioadă de trei ani în care a dispărut din viața publică.

În vârstă de 45 de ani, Alexandru Nazare ocupă în prezent funcția de ministru al Finanțelor, având o misiune extrem de grea în această perioadă de austeritate economică. Cu toate că nu are o vârstă înaintată, el are însă o mare experiență pe scena politică românească, unde activează încă din anul 2007.

Alexandru Nazare a studiat științele politice în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București. Totodată, în perioada 2002-2004 a studiat în cadrul European College of Liberal Arts – Berlin (2004). Mai târziu, între anii 2015 și 2017, el a făcut un master în Administrație Publică, la Hertie School of Governance din Berlin.

(CITEȘTE ȘI: Legăturile neștiute ale lui Dragoș Anastasiu cu Germania. Controversatul om de afaceri a început să facă bani pe vremea când se afla departe de România)

Alexandru Nazare a dispărut din viața publică timp de trei ani

Alexandru Nazare și-a început activitatea profesională în anul 2005, la Ministerul Integrării Europene, unde a ocupat funcția de consilier al ministrului de la acea vreme, Anca Boagiu, chiar în perioada premergătoare aderării României la Uniunea Europeană. În anul 2007, Nazare a devenit consilier la Grupul Partidului Popular European din Parlamentul European. Un an mai târziu, el a candidat pe listele PDL la alegerile europarlamentare, devenind cel mai tânăr europarlamentar român.

În anul 2009, după finalizarea mandatului de europarlamentar, Alexandru Nazare a fost numit secretar de stat în cadrul Departamentului pentru Afaceri Europene, unde a avut în responsabilitate reprezentarea României în dialogul cu instituțiile europene

Pentru o scurtă perioadă din anul 2012, Nazare a ocupat funcția de ministru al Transporturilor în Guvernul Ungureanu, timp în care a lansat licitații ale unor mari proiecte de infrastructură. În același an, a fost ales deputat pe listele Partidului Democrat Liberal. La alegerile locale din 2016, Nazare a intrat în cursa pentru Primăria Sectorului 1, din partea PNL, reușind să se plaseze pe locul trei.

După acel moment, Alexandru Nazare a dispărut din viața publică și de pe scena politică, el revenind abia după trei ani. Astfel, în 2019, a devenit consilier la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor. La alegerile parlamentare din decembrie 2020, el a fost reales ca membru în Parlament, obținând un mandat de senator în județul Prahova.

(NU RATA: Studenții pe care Gabriela Firea îi vrea la cele mai bune universități din Europa. Ce promite fostul primar general al Capitalei)

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri