Întârzierile de până la un an în procesarea vizelor pentru lucrătorii non-UE provoacă pierderi majore economiei românești.
Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă cere reforme urgente și un sistem transparent de recrutare, avertizând că România riscă să devină „destinația de ultimă opțiune” pentru personalul calificat.
România, blocată între nevoia de muncitori și un sistem care nu face față
De la fabricile din Ardeal până la șantierele din București, România suferă de o criză cronică de personal. Locurile de muncă există, candidați sunt, însă procesul birocratic de obținere a vizelor pentru muncitorii străini a devenit un labirint administrativ.
Întârzierile depășesc uneori 12 luni, în timp ce alte țări europene finalizează procedura în cel mult trei.
Potrivit Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă din România (PIFMR), sistemul actual riscă să alunge lucrătorii calificați din țară și să blocheze dezvoltarea companiilor din sectoare strategice. În prezent, contingentul anual pentru lucrători non-UE a ajuns la 100.000 de persoane, limita maximă pe care instituțiile statului o pot procesa.
„România a atins plafonul administrativ, nu pe cel economic”, explică specialiștii din domeniu. Cu alte cuvinte, cererea de forță de muncă este mult mai mare decât capacitatea statului de a o gestiona.
De la 15.000 la 100.000 de lucrători, și tot nu ajunge
Evoluția cifrelor este spectaculoasă:
2018 – 15.000 de permise de muncă eliberate;
2019 – 30.000;
2021 – 50.000;
2022 – 100.000, plafonul menținut și în prezent.
Dar creșterea numerică ascunde o realitate incomodă: România procesează mai multe cereri, dar mai lent. Procedura care ar trebui să dureze maximum 90 de zile poate ajunge la un an de așteptare, potrivit Corinei Constantin, vicepreședinte al PIFMR.
„În timp ce Polonia sau Cehia finalizează procedura de la selecție până la viză în maximum trei luni, România poate depăși chiar și doisprezece luni. Consecința este previzibilă: lucrătorii calificați aleg alte piețe, iar noi rămânem atractivi doar pentru personalul slab calificat.”
Această diferență transformă țara noastră într-un ultim refugiu pentru forța de muncă internațională, în locul unei destinații competitive.
Costul ascuns al birocrației, milioane pierdute lunar
Întârzierile nu se traduc doar în nervi și dosare întârziate, ci și în pierderi economice masive.
Fiecare lună de întârziere în procesarea unui dosar înseamnă impozite, contribuții sociale și salarii care nu sunt colectate la bugetul de stat.
Conform estimărilor patronatului, pierderile pot depăși zeci de milioane de euro anual. În același timp, companiile sunt puse în situația de a amâna contracte sau de a renunța la investiții.
„Angajatorii români sunt puși în situația de a nu-și mai putea planifica activitatea pe termen scurt și mediu”, spune Corina Constantin. „Pentru o fabrică ce așteaptă 50 de muncitori pentru a deschide o nouă linie de producție, fiecare lună de întârziere poate însemna pierderea unui contract.”
Piața gri a recrutării: promisiuni rapide, rezultate incerte
Lipsa unui cadru legislativ coerent a dus la apariția unui „Vest Sălbatic” al intermedierii de forță de muncă. Pe lângă firmele serioase, au apărut și agenți care promit recrutare rapidă și integrare completă, dar oferă servicii parțiale sau chiar inexistente.
„Există situații în care atât angajatorii, cât și lucrătorii străini pot fi fraudați de agenții care urmăresc câștiguri rapide”, avertizează Constantin. „Acestea generează prejudicii directe companiilor și oamenilor care își caută un loc de muncă stabil.”
Sunt raportate cazuri de muncitori care ajung în România fără cazare asigurată, angajatori care plătesc comisioane pentru servicii neefectuate și dosare respinse din cauza documentelor incomplete.
Patronatul cere reforme – un sistem de acreditare și proceduri clare
Pentru a curăța piața și a eficientiza procesul, Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă propune o serie de reforme legislative:
Acreditarea agențiilor de recrutare, similară cu cea aplicată în domeniul leasingului de personal;
Verificarea competenței profesionale și a serviciilor oferite;
Responsabilitate completă pe întreg lanțul de recrutare – de la selecție până la integrarea muncitorilor străini în România;
Simplificarea procedurilor de transfer între angajatori și reducerea termenelor de așteptare pentru vize.
Scopul, spun reprezentanții patronatului, este crearea unui sistem predictibil, transparent și sigur, care să protejeze atât angajatorii, cât și lucrătorii străini.
Rigiditatea legii lovește și economia
Un exemplu concret de rigiditate: un muncitor străin concediat trebuie să aștepte până la șase luni pentru a-și schimba angajatorul.
În acest timp, el nu poate lucra și devine o povară pentru sistemul public.
„Acești muncitori ar trebui să fie o resursă disponibilă rapid și transparent pentru ceilalți angajatori”, susține Corina Constantin. „Astfel, continuă să contribuie activ la economie, în loc să consume resurse publice.”
România, între două scenarii posibile
PIFMR propune două scenarii pentru viitorul apropiat:
Scenariul pesimist: România nu schimbă nimic. Sistemul rămâne greoi, lucrătorii calificați aleg alte țări, iar economia locală se bazează tot mai mult pe forță de muncă slab calificată.
Scenariul optimist: Guvernul implementează un sistem rapid și digitalizat, care să facă din România un hub regional pentru integrarea forței de muncă non-UE.
„Nu este vorba doar despre a procesa mai multe dosare”, subliniază Constantin. „Este vorba despre a construi un sistem care să protejeze atât angajatorii, cât și angajații străini, și care să ofere predictibilitate și stabilitate pieței muncii.”
