Strigătul tatălui lui Sebi, tânărul ucis de Vlad Pascu, pentru dreptate în dosarul 2 Mai. Părintele a pornit un nou protest, în speranța că justiția nu este oarbă

Autor: Luciana Polite

Publicat: 02-05-2024 22:46

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Pe data de 2 mai, familia și prietenii victimelor ucise de Vlad Pascu au ieșit să ceară, încă o dată, o judecată corectă. În Vama Veche, au ieșit într-un marș al tăcerii, prin ploaie și frig, în speranța că autoritățile îi vor vedea și vor face dreptate pentru Sebi și Roberta. Au refăcut traseul pe care au mers tinerii în seara în care șoferul drogat i-a lovit mortal. 


În condițiile în care
Ioana Ancuța Popoviciu este, în continuare, cea care judecă dosarul, speranțele pentru un verdict drept în dosarul 2 Mai par a fi din ce în ce mai depărtate de realitate. Tatăl lui Sebi și-a găsit cu greu puterea de a mai porni un protest, după cel din Piața Victoriei și să pășească pe drumul care i-a luat lumina ochilor săi.

„Este foarte dureros (n.r. – să refac traseul), dar pentru copilul meu fac orice. (…) Suntem foarte supăraţi de ce se întâmplă în justiţia noastră. Suntem foarte supăraţi că ne va judeca iar doamna Ancuţa Popoviciu. Vom merge pe data de 9 (n.r. – mai) fără nicio speranţă şi vom aştepta apelul. (…) Este (n.r. – acest marş) un strigăt de durere. Vom face tot posibilul să ne audă cineva”, a declarat tatăl lui Sebi.

Iată și imaginile durerii, surprinse de Radio Europa FM:

[video width="1280" height="720" mp4="https://www.bugetul.ro/media/images/202405/protest-2-mai.mp4"][/video]

CITEȘTE ȘI: Paguba pe care Mugur Isărescu încerca să o ascundă a ieșit la iveală. Banii au dispărut din rezervele BNR chiar înainte de Paște!

Dreptate în cazul 2 Mai și verdict corect pentru Vlad Pascu


Inclusiv Tudor Chirilă a fost solidar cu cauza și a distribuit mesajul lui Valentin Olariu, tatăl lui Sebi. Astfel, a dat un mic ajutor pentru ca veste să se ducă mai departe și justiția să își facă treaba când va da sentința lui Vlad Pascu.
„În urma unui tragic accident petrecut în vara anului trecut la 2 Mai, în care doi tineri au fost rupți din viaţă de un șofer băut și drogat, iar justiția pare să fie oarbă și surdă la strigătele de dreptate, ne unim într-un act de solidaritate şi protest.

Pornim din Vama Veche și ne îndreptăm către locul accidentului, pentru a demonstra că oamenilor din Vama le pasă și că nu suntem de acord cu modul în care este judecat acest caz.

Ne dorim să arătăm lumii că suntem uniți în fața injustiției și că nu vom tolera ca vinovații să scape nepedepsiți. Nu uităm și nu vom uita niciodată pe cei doi tineri, Sebi și Roberta, care și-au pierdut viața într-un mod atât de tragic și nedrept. Fie ca vocea noastră să fie ecoul luptei lor pentru dreptate.

Alătură-te nouă și arată că dreptatea nu poate fi ignorată!”

CITEȘTE ȘI: Americanii îi vor premia pe Klaus Iohannis la Washington. Președintele va fi lăudat public pentru „conducerea exemplară a României”
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri