SUA și Rusia nu au ajuns la un acord cu privire la Siria la summitul G20

Autor: Anca ANDREI, Redactor șef

Publicat: 05-09-2016 09:13

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Cele două mari puteri, Statele Unite ale Americii și Rusia nu au reușit luni să ajungă la un acord legat de cooperarea în ceea ce privește problema Siriei. Negocierile au avut loc între secretarul de stat american John Kerry și ministrul rus de externe Serghei Lavrov în marja summitului G20 de la Hangzhou, din estul Chinei și au eșuat din cauza divergențelor persistente, potrivit declarațiilor unui diplomat american, citat de AFP.


Motivul principal ar fi președintele sirian Bashar al-Assad, Rusia și SUA având viziuni diferite cu privire la ce ar trebui să se întâmple cu acesta. În prezent regimul de la Damasc continuă să atace opoziția siriană cu sprijin rus, ceea ce nemulțumește SUA.


Duminică, Washingtonul a acuzat Moscova că "a dat înapoi" în privința anumitor puncte din negocieri, făcând imposibil pentru moment un acord de cooperare între cele două mari puteri, relatează Agepres.
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri