Gabriel este un șofer român care a lucrat în țară până în 2013, apoi a plecat în Germania, unde a simțit că a aterizat nu în altă țară, ci în altă lume. În România, nu avea contract, muncea până la epuizare și avea un salariu modest, dar acum are o serie de beneficii la care nu ar renunța pentru nimic în lume. Mulțumit fiind cu situația sa, a decis să o povestească public, în așa fel încât să-i ajute și pe alții care trec prin ce a trăit el.
Șoferul de autobuz lucra de la 5 dimineața la 21 seara în propria-i țară și nu avea nicio siguranță financiară. Acum, în Germania, lucrează cel mult 9 ore pe zi. Are toate actele în regulă și un salariu de mii de euro. Își permite să-și ajute familie și chiar să pună bani de-o parte.
„Diferențele față de România sunt evidente. Gabriel a lucrat în țară până în 2013, iar contrastul l-a simţit încă din primele săptămâni. Să știți că atunci când am venit în Germania în 2014, mi s-a părut că l-am prins pe Dumnezeu de-un picior, la cum era programul. În România lucram de la 5:00 dimineaţa la ora 21:00 seara. În Germania mi s-a părut ciudat să lucrez doar 8-9 ore. Însă şi cu binele te înveți la un moment dat şi începe să ți se pară că iar lucrezi prea mult şi că iar nu e ceva bine”, spune Gabriel, pe rețelele de socializare.
La ce salariu ajunge un șofer începător în Germania. Dacă muncește în weekend sau de noapte, primește sporuri
Românul a spus că un șofer de autobuz are un salariu care pornește de la 3.200 de euro, în valoare brută. Dacă lucrezi de noapte, încasezi încă 25%, iar dacă muncești duminica, plus 50%. Contractul prevede doar 38 de ore de lucru pe săptămână.
„Aici există un salariu de încadrare. Există şi un contract colectiv de muncă, pentru că este o companie care aparține statului. La acest salariu se adaugă şi orele suplimentare, dacă le faci, sunt cam 50% extra. Dacă faci ore şi de noapte ai un spor de 25%. Duminică se dă un spor de 50%, dar mă rog, nu sunt foarte mari aceste sporuri. Ca începător, se pleacă de la un salariu brut de 3200 de euro, cam aşa.
Vorbim de o sumă brută, iar ca sumă netă, depinde foarte mult de ce clasă de impozitare ai. Nu e la fiecare la fel, depinde şi de câte ore de noapte faci. Trebuie să specific că este un contract de 38 de ore pe săptămână. Ce lucrezi peste, se consideră ore suplimentare şi se plăteşte extra”, a adăugat românul.



















