Sumă URIAȘĂ! Câte milioane de euro au cheltuit turiștii români în minivacanța de Crăciun

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 28-12-2017 09:39

Actualizat: 28-12-2017 09:33

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

În minivacanța de Crăciun, din 2017, românii au cheltuit milioane de euro. Cel puțin așa reiese dintr-o analiză realizată de Federația Patronatelor din Turismul Românesc.


Potrivit FPTR, peste 78.000 de turişti români au cheltuit 15 milioane de euro în destinaţii din ţară în minivacanţa de Crăciun.


„Un număr de peste 78.000 de români şi-au petrecut în acest an Crăciunul în diverse destinaţii din ţară, unde au cheltuit pe cazare, masă şi distracţie aproximativ 15 milioane de euro. Din calculele FPTR, cheltuiala medie a turiştilor care au preferat destinaţiile interne a fost de aproximativ 500 de lei pe sejur, doar pentru cazarea şi mesele incluse în pachetele turistice, în creştere cu 6% faţă de anul trecut. Cheltuielile suplimentare, cu drumul şi distracţia, au fost în medie, de 400 lei pe sejur, pentru fiecare turist", precizează FPTR, potrivit
Agerpres.


Cele mai solicitate structuri de cazare în această perioadă au fost pensiunile rurale, unde gradul de ocupare a depăşit 90%, fiind cazaţi aproximativ 30.000 de turişti. Majoritatea acestora au ales să îşi petreacă sărbătoarea Crăciunului în spirit tradiţional, bucurându-se de preparatele cu specific românesc.


Proprietarii pensiunilor rurale au păstrat tradiţiile şi obiceiurile româneşti, primind colindătorii în jurul focului de tabără şi aşteptând împreună cu cei mici venirea lui Moş Crăciun.

Tarifele au variat între 350 şi 500 de lei/persoană, în funcţie de categoria pentru care a optat fiecare turist. Pe locul următor în topul preferinţelor s-au aflat staţiunile montane, care au primit de Crăciun aproximativ 20.000 de turişti. În ceea ce priveşte tarifele percepute, acestea au fost cuprinse între 400 şi 600 de lei/persoană, în funcţie de gradul de confort, serviciile oferite şi numărul de zile de sejur.

Vacanţele în structurile de cazare din staţiunile balneare, ceva mai scumpe decât cele din zona de munte, datorită gamei de servicii mai extinse, incluzând şi acces la centrele spa, au fost preferate de aproximativ 28.000 de turişti. Aceştia au beneficiat de oferte speciale care au inclus cazare pentru 3 nopţi cu mic dejun şi acces spa. Tarifele s-au situat între 450 şi 900 de lei, în funcţie de categoria pentru care a optat fiecare turist.

Turismul extern a înregistrat o creştere, mai ales pe segmentul de destinaţii exotice. Şi marile oraşe europene s-au aflat în
topul preferinţelor turiştilor români, aceştia bucurându-se de Târguri de Crăciun, concerte şi spectacole. Cele mai căutate destinaţii din Europa au fost Bulgaria, Austria, Elveţia, Italia şi Franţa. Tarifele au variat de la 150 de euro până la 1.650 de euro/persoană în funcţie de gradul de confort, serviciile oferite şi numărul de zile de sejur.

Potrivit FPTR, datele sunt aproximative, au fost obţinute pe baza estimărilor furnizate de membrii Federaţiei şi a sondajului aplicat unui număr semnificativ de operatori din turism.

Vezi și Ce PENSIE are Gelu Voican Voiculescu – omul care i-a condamnat la MOARTE pe soții Ceaușescu

Lovitură pentru românii cu autoturisme VECHI! A apărut o nouă lege! Efectele sale intră în vigoare în mai 2018


Războiul clonelor în OMV-Petrom sau cum să aduci o companie puternică în criză


Surpriză! Cât de bogat este de fapt deja celebrul deputat Liviu Pleșoianu


EXCLUSIV! Decizia șocantă pe care au luat-o protestatarii #Rezist pentru întâlnirea de mâine cu Tudose! Omul pe care l-au INTERZIS la Guvern

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri