Suma uriașă pe care o încasează controversata cântăreață Erika Isac la un eveniment! Aceasta a cunoscut rapid succesul datorită piesei sale manifest

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 15-03-2024 13:16

Actualizat: 11-04-2024 08:49

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Erika Isac, în vârstă de 24 de ani, a devenit extrem de cunoscută odată cu lansarea piesei  “Macarena”, dar și a melodiei  "Femei în Parlament”. Aceasta a reușit să împartă România în două. 


Sunt voci care spun că Erika nu este o influență foarte bună pentru tinerii din ziua de astăzi, în timp ce alții spun că piesele sale sunt exact ce aveau nevoie femeile.

Cine este Erika Isac


Erika Isac are 24 de ani și este din Constanța. Aceasta cântă de la vârsta de șase ani. A absolvit cursurile Școlii Populare de Arte și Meserii Constanța, secția Canto -muzică ușoară, dar și cursurile secției de actorie din cadrul aceleiași școli.

Aceasta a apărut pentru prima data la TV  în cadrul show-ului de talente X Factor, unde a fost în echipa lui Ștefan Bănică. Cei care au urmărit-o s-au declarat încântați de calitățile sale vocale, curajul și dezinvoltura de care a dat dovadă.

Aceasta a reușit să ajungă până în semifinale la XFactor. Ulterior, a participat și la alte show-uri tv, cum ar fi The Four sau One True Singer, unde a ajuns până în marea finală.

Cât încasează Erika Isac la un eveniment


De-a lungul timpului, Erika Isac a reușit să își convingp publicul că este foarte talentată. A lansat numeroase piese, însă cea care a reuși să o facă și mai celebră, este melodia manifest care condamnă violența împotriva femeilor „Macarena” . Cu toate că nu este o melodie care să îi scoată în evidență calitățile vocale, mesajul este unul cu care mulți români, în special femeile au rezonat.

Tânăra cântă și la evenimente private, iar pentru a urca pe scenă o oră și jumătate are un tarif fix de 8.000 de euro, iar cei care o solicită în orașe îndepărtate vor fi nevoiți să-i asigure și transportul, potrivi CANCAN.RO

Citește și: Apucăturile de gigolo ale lui Dani Oțil taxate cu ironie în mediul online: „Vrea să le dovedească bărbăția”

 

Mircea Badea, despre controversata Erika


Mircea Badea a comentat la emisiunea În gura presei, de la Antena 3 CNN, pe marginea cele mai în vogă melodii a momentului, a Erikăi Isac.
,,De ceva vreme, şi-n culcare, şi-n sculare, şi de cinci ori între mese, aud des despre o doamnă, o vedetă care se numeşte Erika Isac.

Şi e plin de articole despre Erika Isac. Prima dată am crezut că e o dietă. Dar nu o dietă, este o doamnă.

Înţeleg că dânsa cântă. De fapt, are piesa aia sau cum să-i spun, "Macarena" (...).

E clar (a împărţit societatea în două - n.r.). Societatea e divizată de piesa asta.

Adevărul e că e şi importantă. Piesa e importantă, normal, divizează societatea. Corect!", a spus Mircea Badea, în stilul caracteristic, joi seara, la emisiunea În gura presei, de la Antena 3 CNN.
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri