Deținuții din România încasează 40% din salariul minim pe economie, dar acest protest poate și negociat, dar niciodată mai mic decât salariul minim.
„Pe lângă sumele de bani ce li se cuvin conform legii, persoanele custodiate beneficiază de zile câștig, zile considerate ca fiind executate pe baza muncii prestate, în vederea acordării eliberării condiționate. Totodată, stăruința în muncă este unul dintre criteriile care este avut în vedere la schimbarea regimului de executare a pedepselor în regimul imediat inferior ca, grad de severitate, la acordarea recompenselor, precum și în cazul acordarii dreptului la vizita intimă”, potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Deținuții beneficiază de un program normal de lucru de 8 ore pe zi, timp de 40 de ore pe săptămână și au două zile consecutive de repaus săptămânal.
Aceștia pot lucra în domenii precum producția de mobilier, lucrări în domeniul construcțiilor civile, rutiere și feroviare, lucrări în agricultură, servicii de coasere manuală a încălțămintei, ambalare confecții textile, producția de ambalaje din carton, mase plastice, producția de componente electronice și cabluri electrice, lucrări necalificate sau întreținerea și amenajarea spațiilor verzi.
Citește și: Schimbări uriașe la ING! Toți clienții băncii vor beneficia de o nouă funcție direct din aplicație
Record pentru penitenciarul din Timișoara
Penitenciarul din Timișoara a realizat un adevărat record după ce a strâns aproape trei milioane de euro din munca persoanelor deținute.
Sumele pe care deținuții le primesc zilnic diferă în funcție de contractele de prestări servicii și de domeniul de activitate, însă pot fi sume cuprinse între 30 și 64 de lei.
De asemenea, persoana condamnată primește 40% , iar 60% revin administrației penitenciarului și sunt venituri proprii. În prezent, în Timișoara aproape 500 de persoane deținute sunt implicate în activități în incinta dar și în afara incintei.
Penitenciarul Oradea
În ceea ce privește Penitenciarul Oradea, deținuții au realizat venituri de peste 2 milioane de lei, 1,5 milioane de lei din aceștia fiind folosiți de Penitenciar.
„Din suma totală, 818.573 de lei le-au revenit deținuților, iar restul de bani, 1.458.562 de lei, au fost cheltuiți pe utilități, reparații curente, carburanți, hrană deținuți, furaje animale, îmbunătățirea condițiilor de muncă și de detenție”, a precizat, la solicitarea BIHOREANULUI, comisarul Adina Bîrda, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Oradea.
CItește și: Românii cu carduri la Banca Transilvania trebuie să se pregătească. Instituția le dă cea mai bună veste în această vară
















