Marea Neagră este una dintre cele mai neobișnuite mări ale lumii. Nu prin furtuni spectaculoase sau prin biodiversitate exotică, ci printr-un fenomen invizibil de la suprafață: la adâncimi de peste aproximativ 150–200 de metri, apa devine aproape complet lipsită de oxigen. În aceste straturi adânci, dominate de hidrogen sulfurat, viața complexă nu poate supraviețui.
În ultimii ani, cercetările oceanografice au adus în prim-plan un alt element intrigant: semnale acustice detectate în zonele anoxice, unde, teoretic, activitatea biologică este extrem de limitată. Studiile științifice arată însă că explicațiile sunt legate de procese geologice, chimice și fizice, nu de fenomene inexplicabile.
Structura unică a Mării Negre explică existența zonelor fără oxigen
Marea Neagră este cel mai mare bazin anoxic stratificat din lume. Potrivit cercetărilor publicate de specialiști în oceanografie și geochimie marină, aproximativ 80–90% din volumul său de apă este lipsit de oxigen dizolvat. Stratul superior, mai puțin adânc, este alimentat cu oxigen prin schimburi cu atmosfera și prin aport fluvial, însă sub limita numită „chemoclină” apa devine anoxică și încărcată cu hidrogen sulfurat.
Studiile publicate în reviste științifice precum Nature și Marine Chemistry descriu această structură stratificată ca fiind stabilă de mii de ani, datorită diferențelor de salinitate și densitate dintre apele de suprafață și cele de adâncime. Lipsa amestecului vertical menține separarea dintre straturi.
Această particularitate transformă Marea Neagră într-un laborator natural pentru studierea condițiilor asemănătoare celor din oceanele primitive ale Pământului.
Cercetările geofizice au detectat semnale acustice în zonele adânci
Campanii oceanografice realizate în cadrul unor programe europene de cercetare marină au utilizat sonare multifascicul și echipamente acustice pentru cartografierea fundului Mării Negre. Datele colectate au evidențiat emisii de bule de gaz și semnale acustice asociate acestora.
Potrivit studiilor publicate de cercetători afiliați unor instituții precum GEOMAR Helmholtz Centre for Ocean Research Kiel și Universitatea din Bremen, fundul Mării Negre prezintă numeroase structuri de tip „pockmark”, adică depresiuni formate prin eliberarea gazelor din sedimente.
Aceste emisii, în special de metan, pot produce semnale acustice detectabile de instrumentele de cercetare. În medii anoxice, metanul este generat prin descompunerea materiei organice de către microorganisme anaerobe.
Metanul și procesele geochimice explică o parte dintre „sunete”
În absența oxigenului, bacteriile metanogene transformă compușii organici în metan. Acumularea acestui gaz în sedimente poate duce la eliberări periodice sub formă de bule.
Aceste bule, atunci când se ridică prin coloana de apă, produc semnale detectabile sonar. Cercetările geochimice arată că în unele zone ale platoului continental și ale taluzului continental al Mării Negre există fluxuri active de metan.
Conform datelor publicate în jurnalul Biogeosciences, Marea Neagră este unul dintre cele mai importante rezervoare naturale de metan din Europa, iar emisiile submarine sunt atent monitorizate din perspectiva impactului climatic.
În zonele fără oxigen au fost identificate ecosisteme microbiene specializate
Deși viața complexă nu supraviețuiește în straturile bogate în hidrogen sulfurat, cercetările microbiologice au demonstrat existența unor comunități bacteriene adaptate condițiilor extreme.
Proiecte științifice finanțate prin programe europene de cercetare au analizat ADN-ul microorganismelor din adâncuri, identificând specii capabile să metabolizeze sulf și metan în absența oxigenului.
Aceste descoperiri au implicații pentru înțelegerea evoluției vieții pe Pământ și pentru studiul posibilității existenței vieții în medii extraterestre similare, cum ar fi oceanele subglaciare ale sateliților înghețați.
Instrumentele autonome subacvatice au schimbat modul de explorare
Explorarea zonelor adânci ale Mării Negre se realizează cu ajutorul vehiculelor operate de la distanță (ROV) și al senzorilor autonomi. Aceste dispozitive pot înregistra date acustice, chimice și vizuale fără a perturba mediul.
Cartografierea de mare rezoluție a fundului mării a arătat prezența unor structuri geologice complexe, inclusiv alunecări submarine și canale sedimentare. Unele dintre acestea pot genera fenomene acustice prin mișcări lente ale sedimentelor sau prin eliberări de gaze.
Cercetătorii subliniază că astfel de sunete nu sunt neobișnuite în bazine marine adânci, însă contextul anoxic al Mării Negre le face mai ușor de izolat și analizat.
Marea Neagră este un arhivă naturală a istoriei climatice
Un alt aspect important al zonelor fără oxigen este conservarea excepțională a materialului organic. Lipsa oxigenului încetinește degradarea, ceea ce permite păstrarea sedimentelor stratificate și a vestigiilor istorice.
Expediții arheologice subacvatice au descoperit epave bine conservate la adâncimi mari, tocmai datorită mediului anoxic. Straturile sedimentare păstrează informații despre variațiile climatice și despre evenimentele din trecutul geologic al regiunii.
Aceste date contribuie la reconstituirea evoluției Mării Negre după ultima glaciațiune și la înțelegerea schimbărilor de nivel și salinitate.
Ce spun cercetătorii despre „mister”
Cercetătorii implicați în studierea fenomenelor acustice din Marea Neagră subliniază că majoritatea semnalelor au explicații naturale: eliberări de metan, procese tectonice minore sau mișcări sedimentare.
Nu există dovezi științifice care să indice fenomene inexplicabile sau activitate biologică complexă în straturile complet anoxice. Interpretarea datelor se bazează pe analize geofizice și geochimice verificate.
Totuși, faptul că peste 80% din volumul mării este lipsit de oxigen și încărcat cu hidrogen sulfurat rămâne o particularitate rară la nivel global. Această caracteristică transformă Marea Neagră într-un spațiu de cercetare continuă, unde fiecare expediție aduce informații noi despre dinamica geologică și chimică a unui ecosistem extrem.
