România se confruntă cu o situație fără precedent despre care, luni bune, nu s-a comunicat suficient, din partea autorităților. Abia în ultima perioadă, când realitatea nu mai poate fi ascunsă sau negată, au venit și declarații în acest sens. Ilie Bolojan este printre cei care au rupt tăcerea și a explicat exact în ce stadiu suntem.
Președintele interimar a explicat că suntem în criză bugetară și că avem deficiențe mai mari cu 9% față de 2024. Conform calculelor pe care le-a prezentat, în fiecare săptămână, cerem câte un miliard de euro. Nu avem nicio șansă omenească să producem pe cât cheltuim și pe cât luăm de la piețele internaționale. În acest ritm, nu vom mai avea deloc posibilitatea de a ne dezvolta, ci doar o să muncim ca să plătim datorii.

„Suntem practic într-o criză bugetară, pentru că România cheltuie mai mult decât îşi permite, de mulţi ani. Avem deficite mari, de aproximativ 9%, anul trecut. Pentru a acoperi această diferenţă dintre veniturile ţării noastre şi cheltuielile mult mai mari pe care le facem, trebuie să ne împrumutăm şi practic ne împrumutăm cu aproximativ 1 miliard de euro săptămânal, ceea ce a făcut ca în ultimii ani datoria României să crească cu o viteză destul de mare, lucru care înseamnă că în fiecare an plătim dobânzi mai mari, plătim sume mult mai mari pentru acoperirea acestor dobânzi, ceea ce va face ca într-un an-doi, dacă nu corectăm lucrurile, să fim în situaţia în care Guvernul devine practic o agenţie de plăţi, nu mai poate face nimic pentru dezvoltare”, a transmis Ilie Bolojan, la Rock FM.
Ce înseamnă agravarea crizei și ce urmări ar avea să vină pentru românii în întreaga țară. Ilie Bolojan a venit cu explicații
Președintele interimar a transmis că dacă nu reușim să luăm fonduri europene, să atragem investitori, să reducem cheltuielile, statul va fi nevoit să crească taxele și impozitele. Vom ajunge în cazul în care va crește nu doar rata inflației, ci și costul vieții.
„Agravarea acestei crize înseamnă, în fapt, riscul ca, dacă nu ne reducem cheltuielile statului, să avem un stat mai eficient, dacă nu ne încasăm actualele taxe stabilite la bugetul de stat, pentru că nu le încasăm decât parţial, dacă nu reuşim să absorbim bani europeni pentru a ne asigura în continuare investiţiile, înseamnă că putem ajunge în situaţia să creştem taxe şi impozite.
Pot fi duse lucrurile într-o zonă în care practic cetăţenii României care au credite la bănci, care au rate, vor deconta primii această instabilitate politică, pentru că asta înseamnă inflaţie, asta înseamnă creşterea costului vieţii, asta înseamnă creşterea dobânzilor”, a adăugat Ilie Bolojan.



















