Super Bulgaria umilește România la încă un capitol. Vecinii de la sud de Dunăre au primit vești bune de la agențiile Fitch și S&P

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 05-08-2025 07:02

Actualizat: 05-08-2025 07:07

Article thumbnail

Sursă foto: Freepik

În timp ce țara noastră se zbate să evite dezastrul economic, Bulgaria bifează noi performanțe remarcabile. Recent, țara vecină a primit un rating îmbunătățit, pentru datoria pe termen lung în valută, din partea agențiilor internaționale de evaluare financiară Ratings și S&P Global Ratings. Astfel, vecinii de la sud de Dunăre ne-au luat încă o dată fața, demonstrând că strategia guvernului de la Sofia este una extrem de eficientă.

Conform marilor agenții internaționale de evaluare financiară Fitch, Moody's și S&P, România se află în prezent pe ultima treaptă de rating recomandată investitorilor, deasupra categoriei „junk”.

În schimb, Bulgaria a bifat recent o nouă performanță notabilă. Mai exact, agențiile internaționale de evaluare financiară Fitch Ratings și S&P Global Ratings au îmbunătățit ratingul pentru datoria pe termen lung în valută a țării vecine la „BBB plus”, perspectiva asociată fiind una „stabilă”. Se pare că factorul principal al acestei îmbunătățiri a ratingului a fost decizia oficială a Consiliului Uniunii Europene de confirmare a aderării Bulgariei la zona euro, de la 1 ianuarie 2026.

La finalul lunii mai, S&P Global Ratings a confirmat ratingurile suverane ale Bulgariei pe termen lung și scurt la „BBB/A-2”, în valută și monedă locală, menținând perspectiva pozitivă. De asemenea, în luna aprilie, agenția Fitch a confirmat ratingul Bulgariei la „BBB” cu perspectiva pozitivă.

(NU RATA: Amenințarea CE pentru România. Țara noastră, Belgia, Bulgaria, Grecia și Spania trebuiau să comunice transpunerea completă a Directivei)

Bulgaria bifează o nouă performanță notabilă

Reprezentanții agenției S&P au subliniat că principalele motive din spatele acestei îmbunătățiri a ratingului sunt beneficiile câștigate de Bulgaria de pe urma aderării la zona euro, în special stabilitatea politicii monetare a Băncii Centrale Europene, accesul la piețe extinse și lichide de capital și o reducere semnificativă a riscului valutar. Mai mult, statutul Bulgariei de membru al UE și viitoarea intrare în zona euro vor continua să susțină credibilitatea politică a țării.

Totodată, S&P estimează, în viitorul apropiat, perspective stabile de creștere pentru țara vecină. Astfel, agenția a previzionat un avans al PIB-ului de 2,4% în 2025 și o medie anuală de 2,8% până în 2028. Principalul motor al creșterii ar urma să fie consumul privat, sprijinit de o creștere solidă a salariilor, pe fondul înăspririi pieței muncii.

„Aceasta va oferi țării statutul de monedă de rezervă, va consolida cadrul de politică monetară, va reduce costul tranzacțiilor, va elimina riscul cursului de schimb pentru bilanțurile companiilor și ale gospodăriilor și va deschide opțiuni suplimentare de finanțare externă. Băncile bulgare vor avea, de asemenea, acces la facilitățile de lichiditate ale BCE”, au transmis reprezentanții Fitch.

În ciuda faptului că incertitudinile economice globale persistă, ele sunt compensate de îmbunătățirea condițiilor politice pe plan intern. Astfel, potrivit agenției, creșterea solidă a salariilor nominale și majorarea cheltuielilor de consum înaintea intrării în zona euro vor sprijini cheltuielile gospodăriilor din Bulgaria.

(VEZI ȘI: Salariul minim începe de la 2.799 euro. Cea mai bogată țară europeană recrutează masiv români în acest sezon estival)

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri