Super-serialul de pe Netflix așteptat de toți românii este online. Producția promite episoade spectaculoase și apariții inedite

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 15-09-2024 08:03

Actualizat: 15-09-2024 08:14

Article thumbnail

Sursă foto: Pixabay

„Emily in Paris” este unul dintre cele mai de succes seriale de pe Netflix. Sezonul cu numărul patru este acum disponibil pe celebra platformă de streaming, astfel că cinefilii din România se pot bucura de noile aventuri ale îndrăgitului personaj interpretat de actrița Lily Collins. Noul sezon vine însă cu surprize neașteptate pentru fanii serialului.

Una dintre cele mai așteptate lansări de pe Neflix din această toamnă a fost, cu siguranță, cea a sezonului 4 al deja celebrului serial „Emily in Paris”. Prima parte a noului sezon a fost lansată în luna august, în timp ce partea a doua pe data de 12 septembrie.

Noul sezon al serialului aduce noutăți importante pentru fanii săi. De această dată, acțiunea se mută la Roma, unde Emily va avea parte de noi aventuri savuroase.

În cadrul unei conferințe de presă care a avut loc recent la Roma, la care au participat actorii dar şi creatorul și producătorul executiv Darren Star, aceștia au vorbit despre experientele de care au avut parte în timpul filmărilor din capitala Italiei. În plus, toți au fost de acord că schimbarea locației a fost binevenită și foarte inspirată.

„Roma este celălalt oraş romantic al Europei. Când te gândeşti la modă, glamour şi bunuri de lux, lucruri cu care se ocupă compania lui Sylvie, Roma părea pasul perfect următor”, a declarat Darren Star.

(CITEȘTE ȘI: Salariul MasterChef pe care îl primesc jurații „fugiți” de la Antena 1. Cu atât a reușit PRO TV să-i convingă să revină „acasă”)

Românii se pot delecta cu noul sezon al unui super-serial de pe Netflix

În cadrul conferinței de presă, protagoniștii serialului s-au arătat încântați că au putut să filmeze în unele dintre cele mai faimoase locuri din Roma, inclusiv la Fontana Di Trevi şi la Treptele Spaniole.

„Să avem Fontana di Trevi şi Treptele Spaniole doar pentru noi a fost ireal”, a declarat regizorul Andrew Fleming.

Totodată, mutarea acțiunii la Roma oglindește şi evoluția personajelor. Astfel, Emily, care la începutul serialului era o străină în Paris, se regăseşte din nou pe un teritoriu necunoscut. De această dată însă, ea abordează noua provocare cu mai multă încredere.

„Să redescopăr oraşul ca Emily a fost foarte interesant. A fost ca şi cum retrăim sezonul unu”, a spus Lily Collins.

Pentru Sylvie, personaj interpretat de actrița Leroy-Beaulieu, Roma reprezintă o extindere a lumii ei profesionale. Pe parcursul episoadelor sunt explorate, mai profund, legăturile ei cu acest oraş.

„Am legături atât de personale cu Roma, aşa că să o aduc pe Sylvie aici a părut o extensie firească a poveştii ei”, adeclarat actriţa.

Pe tot parcursul noilor episoade, influența filmelor clasice precum „Vacanță la Roma” este pregnantă. Darren Star şi Andrew Fleming au povestit că istoria cinematografică a oraşului a inspirat multe dintre scenele din serial.

„Nu te poţi gândi la Roma fără să te gândeşti la „Vacanţă la Roma” şi la Audrey Hepburn”, a spus Star.

(NU RATA: Actorul Michele Morrone, dezamăgit după o vizită în România. Ce l-a nemulțumit profund pe starul italian)

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri