În topul celor mai accesate astfel de servicii în stațiile Petrom s-au numărat: plățile facturilor, transferurile de bani, plata impozitelor și a taxelor, plata asigurărilor RCA și plata autorizațiilor de trafic. În stațiile Petrom, pot fi achitate facturile emise de prinicipalii operatori de telefonie mobilă, de principalii furnizori de gaze și electricitate, precum și facturile pentru o serie de utilități la nivel local. De altfel, numărul transferurilor de bani interne (efectuate prin Westaco Express) a crescut cu 52% în prima jumătate a acestui an, față de aceeași perioadă a anului trecut, arată o analiză a Stațiilor Petrom.
„Stațiile Petrom nu mai reprezintă doar un punct de alimentare cu carburanți, au un rol utilitar tot mai pronunțat în viețile românilor. Oamenii care ne trec pragul găsesc în același loc soluții pentru tot mai multe taskuri curente, care le ușurează viața. De peste 100 de ani, răspundem nevoilor românilor, adaptându-ne continuu stilului de viață tot mai alert al acestora. Ne bucurăm să fim în continuare alături de ei la drum lung”, a declarat Decebal Sorin Tudor, Retail Manager OMV Petrom.
Numărul plăților cu cardul, creștere cu 50% în 2018
De asemenea, în 2018 a continuat și tendința de achitare cu cardul. Numărul plăților cu cardul în stațiile Petrom a crescut cu 50%, în perioada ianuarie-iunie 2018, față de perioada ianuarie-iunie 2017. Progresul plăților cu cardul este vizibil și constant, iar potențialul de creștere rămâne foarte mare. Plățile cu cardul au numeroase avantaje, consumatorii care folosesc aceste instrumente de plată beneficiind de confort, siguranță și comision 0 pentru plata la comercianți.
În total, în jur de 360.000 de tranzacții se efectuează în fiecare zi, în medie, într-o stație Petrom.
Vezi și Alertă! Una dintre cele mai folosite bancnote dispare în 2018 – Grăbiți-vă să o schimbați!
Lovitură pentru sute de români! Se pune lacătul pe cea mai mare fabrică din oraș


















