Surpriză pentru părinţi, la început de 2025. Guvernul a anunţat ce se va întâmpla cu alocaţiile copiilor din România în luna ianuarie.
Conform oficialilor, părinţii trebuie să ştie că suma care va intra pe card la începutul anului va fi una ceva mai mare. Practic, începând cu prima zi din Gerar, minorii vor primi cu 10,4% mai mult, o veste extraordinară pentru cei care chiar se bazează pe aceşti bani. Aproape 3,5 milioane de copii primesc ajutor de la stat lună de lună, în România.
Alocaţiile copiilor, majorate din ianuarie
Noul an vine cu veşti bune şi pentru cei mici, dat fiind că alocaţiile copiilor se majorează încă de la 1 ianuarie 2025. În conformitate cu prevederile legale în vigoare, suma va creşte cu 10,4% informează Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. Asta înseamnă că de la 719 lei va ajunge la 794 de lei în cazul copiilor mai mici de doi ani şi a celor cu dizabilităţi. De asemenea, va creşte venitul celor de peste doi ani de la 292 de lei la 323 de lei.
„Cei 3,6 milioane de copii, precum şi tinerii care frecventează liceele şi şcolile profesionale vor primi alocaţii de stat majorate. Fondurile necesare provin din bugetul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, iar plăţile sunt gestionate de Agenţia Naţională de Plăţi şi Inspecţie Socială", a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale.
Este a doua creştere într-un an, în ianuarie 2024, statul oferind cu 13,8% mai mult copiilor din România. Cei mai mulţi sunt înregistraţi în Bucureşti (peste 360.00), dar şi în judeţele Iaşi (aproape 200.000), Suceava (peste 130.000), Constanţa (121.124), Bacău (119.483) şi Cluj (119.331).
Pensiile cresc de două ori în 2025
O altă veste bună pentru români este cea legată de creşterea pensiilor. Prima majorare va avea loc pe 1 ianuarie 2025, când se va lua în calcul rata anuală a inflaţiei din 2023 (10,4%), dar şi 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat. Astfel, veniturile seniorilor vor creşte cu 12,5%.
“Acest procent rezultat, de 12,5% trebuie trecut prin doi indicatori prevăzut la alineatul 7. Este vorba despre procentul de creștere a contribuției de asigurări sociale încasate la bugetul de asigurări sociale și rată medie a inflației din ultimii doi ani”, a spus Daniel Baciu, şeful Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).
Cea de-a doua majorare va avea loc la finalul lunii martie și va ține cont de veniturile nepermanente care nu au fost luate în calculul pensiilor până acum. Lista acestora este:
formele de retribuire în acord sau cu bucată, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale;
premiile anuale şi premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite;
recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din unele sectoare de activitate;
al treisprezecelea salariu;
formele de retribuire pentru "orele suplimentare" realizate peste programul normal de lucru;
sporul acordat pentru personalul didactic care îndrumă practica psihopedagogică şi care asigură perfecţionarea de specialitate a învăţătorilor şi educatorilor;
indemnizaţiile de muncă nenormată;
alte sporuri care nu au avut caracter permanent pentru care s-a datorat contribuția de asigurări sociale.



















