Din aplicația George, clienții au acces la orice informație. Aceasta a fost lansată de BCR în anu, 2018 iar în prezent a ajuns la 2,3 milioane de utilizatori. Acum, această celebră aplicație va oferi noi servicii extrem de importante
Anunț extrem de important din partea băncii
De acum, clienții BCR care folosesc aplicația George vor putea să își vadă progresele financiare. De asemenea, pot crea un fond de rezervă pentru anumite situații neprevăzute.
Mai mult de atât, BCR poate trimite recomandări în funcție de cheltuielile pe care le fac cu cardul.
„George e la fel ca noi toți, îi place să știe cum stă treaba cu finanțele personale. Am lansat cea mai nouă experiență de obiceiuri financiare sanatoase, direct în George FinCoach. Cum te ajută?
- îți setezi obiectivele financiare personale
- vezi în timp real progresele și cum îți creezi un fond de rezervă
- primești recomandări în funcție de cheltuielile tale zilnice și lunare
- ai tips & tricks ca să iei cele mai bune decizii financiare. Deschide George, încearcă FinCoach și spune-ne cum ți se pare”, este anunțul făcut de cei de la BCR pentru clienți.
Citește și: Deciziile de recalculare a pensiilor urmează să ajungă la beneficiari! Ce se întâmplă în cazul în care poștașul nu va găsește acasă
George SmartEU
Banca Comercială Română a anunțat, în luna aprilie, extinderea ecosistemului digital George prin introducerea George SmartEU. Această măsură este benefică pentru antreprenori deoarece facilitează accesul acestora la informaţii complete despre programele de finanţare din fonduri europene, dar și despre cele naţionale.
„George SmartEU este un instrument util în stimularea antreprenoriatului local, în sensul dezvoltării unor proiecte transformaţionale pentru propriile companii şi pentru comunitate, de la modernizare tehnologică la crearea de competenţe pentru prezent şi viitor. Facilitează cu adevărat informaţiile pentru toţi cei interesaţi de programele de finanţare şi asigură antreprenorilor acces în timp real la date relevante prin care pot crea business şi impact la scară mare”, explică Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română.
Antreprenorii pot accesa George SmartEU direct în aplicaţia George. Oceanobe, compania de dezvoltare software din Iaşi s-a alăturat George, procesul de dezvoltare şi implementare a durând trei luni.
„România are un număr tot mai mare de start-up-uri inovatoare şi antreprenori talentaţi care îşi propun să revoluţioneze diverse sectoare, inclusiv sectorul financiar. Oceanobe şi BCR au în acest domeniu aceeaşi viziune, aceea de a facilita accesul la digitalizare, inclusiv domeniilor care pot parea mai tradiţionale la prima vedere, precum aplicarea la fonduri europene”, spune Robert Tamaş, Fondator Oceanobe.
Citește și: Semnul aflat pe ambalajele produselor a cărei semnificație puțini o cunosc. Codul oferă informații importante pentru consumatori













