SURSE Pensionări pe bandă rulantă în Poliția Română!

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 09-03-2022 11:12

Actualizat: 09-03-2022 11:21

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Mai multe surse ale Bugetul.ro ne-au dezvăluit că polițiștii continuă să părăsească sistemul pe bandă rulantă, odată cu împlinirea vârstei legale de pensionare și întrunirea „tuturor condițiilor legale” pentru a ieși la pensie.


Zvonurile privind modificarea vârstei de pensionare și nerespectarea legislație în vigoare cu privire la actualizarea salariilor polițiștilor sunt doar două aspecte care duc la plecarea din Ministerul de Interne a angajaților, spun sursele
Bugetul.ro.

Astfel, sunt slabe șanse ca deficitul de personal din aparatul MAI să poată fi rezolvat prea curând. De altfel, așa se ajunge la recrutările masive din sursă externă.


„Din păcate, ne părăsesc oameni de valoare, oameni cu vechime, care știu meserie, dar nu avem ce face. Ei se pensionează legal, odată cu împlinirea vârstei de pensionare
, au explicat surse ale Bugetul.ro.

Vezi și SURSE Val de concursuri în Poliția Română! Dispare fenomenul ‘obedienților politici’?

Recent, alte surse din Ministerul de Interne ne-au dezvăluit că le e greu să țină pasul cu plecările pe bandă rulantă din Poliția Română.

E greu de ținut pasul cu pensionările din sistem și cu mutările de pe o funcție pe alta. Astfel, nu apuci să duci la bun sfârșit un concurs pentru o funcție, că se eliberează alta”, au explicat sursele Bugetul.ro, încercând să motiveze împuternicirile în funcții de conducere.

În anul 2021, până la 6 august, solicitaseră pensionarea circa 2.000 de polițiști


Cconform unui răspuns primit de Bugetul.ro de la IGPR, la acea vreme, semnat de comisarul-șef de poliție Jenel Șogor, în intervalul 1 ianuarie 2021 - 6 august 2021 își încetaseră raporturile de serviciu, în baza Legii nr. 360/2002, 1.906 polițiști. 











Dintre aceștia 1.824 au făcut-o la împlinirea vârstei și a celorlalte condiții necesare pensionării în sistemul public de pensii pentru instituțiile din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale, în conformitate cu Art. 69 lit. a) din Legea 360/2002.

De asemenea, alți 82 de polițiști au solicitat încetarea raporturilor de serviciu„ potrivit art. 69, lit. b), la pierderea capacității de muncă, în condițiile legii, cu excepția situației în care a intervenit menținerea în activitate în condițiile art. 33^1”.

Vezi și SURSE Marea lovitură pe care USR-PLUS le-o pregătește polițiștilor și militarilor! Țintește desființarea pensiilor de serviciu

Răspunsul primit de Bugetul.ro, la acea vreme, de la IGPR:


Urmare a cererii dumneavoastră, adresată Inspectoratului General al Poliţiei Române, formulată în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, vă comunicăm următoarele:

Până la data de 6 august 2021 și-au încetat raporturile de serviciu 1.906 polițiști, dintre aceștia 1.824, potrivit art. 69, lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, la împlinirea vârstei și a celorlalte condiții necesare pensionării în sistemul public de pensii pentru instituțiile din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale și 82 de polițiști, potrivit art. 69, lit. b), la pierderea capacității de muncă, în condițiile legii, cu excepția situației în care a intervenit menținerea în activitate în condițiile art. 33^1”, ne-a transmis IGPR.

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri