Știrea zilei este cu siguranță cea care arată că Pro TV a anunțat încheierea formatului „La Măruță” începând cu data de 6 februarie 2026. Într-un comunicat emis luni, 12 ianuarie, trustul a transmis că această decizie „face parte dintr-un proces mai amplu de adaptare a strategiei de conținut, menit să răspundă atât publicului de televiziune liniară, cât și consumatorilor digitali, în contextul unei piețe media aflate într-o continuă evoluție”, notează Pagina de Media.
Bugetul.ro a aflat, consultând surse care cunosc situația, că cei din conducere ar fi vrut să renunțe la Măruță de la 1 ianuarie 2026. Totuși, acestora le-a fost frică de faptul că Andra va alege să plece. Astfel, contractul ei a fost prelungit.
„Bomba” legată de Măruță, Andra și Pro TV
Chiar și așa, adevărata lovitură vine abia acum, potrivit surselor: „Nu știau nimic. Râdeau, glumeau. După ce s-a terminat emisia, i-a lăsat o oră, după care au fost anunțați”. Practic, în jurul orei 17:00, cei în cauză „nu știau nimic” despre încheierea „La Măruță”.
Aleksandras Cesnavicius, CEO-ul Pro TV, a dat o declarație în acest context: „La Măruță a fost un format unic pe piața de televiziune din România și o parte importantă din istoria Pro TV”.
„Suntem recunoscători echipei și lui Cătălin Măruță pentru contribuția lor remarcabilă. Această schimbare nu este o separare, ci urmează o evoluție naturală, parte a unei transformări mai ample de conținut pe care o vom implementa în perioada următoare”, a dezvăluit Cesnavicius
În prezent, compania privește spre oportunitățile interne. Scopul? Valorificarea experienței și a competențelor echipei de producție în cadrul altor proiecte.
Reacția cunoscutului om de televiziune
La rândul lui, celebrul om de televiziune a reacționat. Printre altele, Cătălin Măruță a explicat că emisiunea de la Pro TV „a devenit o parte importantă din viața” sa.
„Am crescut împreună, am râs, am sărbătorit, am învățat și am descoperit poveștile extraordinare ale invitaților noștri. Pentru mine, acesta a fost un capitol minunat, care va păstra mereu un loc special în sufletul meu.
Acum sunt curios și privesc cu entuziasm perioada care urmează, urmând să îmi dedic timpul mai multor proiecte din zona online și unor noi formate pe care îmi doream să le dezvolt.
Sunt profund recunoscător echipei și publicului care mi-au fost alături în fiecare zi a acestei călătorii și le mulțumesc pentru fiecare moment pe care l-au împărtășit cu mine”, a fost mesajul lui Cătălin Măruță, potrivit site-ului paginademedia.ro














